Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Documente justificative pentru verificarea eligibilitatii unitatilor de cult

AM POR a luat la cunoştinţă de situaţiile concrete cu care solicitanţii de tipul unităţilor de cult se confruntă pentru a putea face dovada dreptului de proprietate asupra obiectivelor de patrimoniu pentru care intenţionează să obţină finanţări nerambursabile în cadrul POR pentru restaurarea, protecţia, conservarea patrimoniului cultural şi modernizarea infrastructurilor conexe.

Din dorinţa de a încuraja potenţialii solicitanţi de tipul unităţilor de cult de a elabora proiecte a căror obiectiv se referă la punerea în valoare a patrimoniului cultural, AM POR apreciază că solicitanţii ale căror cereri de finanţare sunt însoţite de documente cadastrale şi înregistrarea terenurilor în registre (extras de carte funciară/intabulare), în copie, pot fi consideraţi eligibili, cu condiţia prezentării în etapa de vizită la faţa locului a unor documente ce pot proba dreptul de proprietate.

În situaţia în care unitatea de cult nu deţine acte de proprietate, aceasta poate revendica dreptul de proprietate în instanţa şi dacă se constată că unitatea de cult a exercitat o posesie continuă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, instanţa poate constata dreptul de proprietate prin hotărâre judecătorească.

Sursa: ADR Sud Muntenia

Vizualizări: 85