Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

ADR Centru a devenit Organism Intermediar pentru implementarea a cinci priorități din cadrul Programului Sănătate la nivelul Regiunii Centru

La sfârșitul lunii iulie 2023, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a semnat, cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Acordul-cadru pentru delegarea unor funcții privind implementarea Programului Sănătate, cu referire la prioritățile 1, 2, 3, 4 și 7, finanțate în cadrul acestui Program din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Alocarea orientativă pentru Regiunea Centru pe aceste priorități se cifrează la aproximativ 360 milioane euro.

Programul Sănătate 2021 – 2027 (PS) este un program multifond, menit să contribuie la implementarea Strategiei Naționale de Sănătate 2022-2030, prin finanțarea de investiții atât în asistența prespitalicească și spitalicească, cât și în reziliența sistemului de sănătate. Acesta dispune de o alocare totală în valoare de 5,88 miliarde euro, care include finanțare din cadrul Fondului Social European (FSE+) și a Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR), precum și o componentă de împrumut de 2 miliarde de euro, realizat prin intermediul Băncii Europene de Investiții. Alocarea FEDR aferentă programului este de aproximativ 5 miliarde euro.

Conform comunicatului oficial, rolul ADR Centru va fi de asigura managementul implementării proiectelor, prin monitorizarea îndeplinirii indicatorilor, atingerii rezultatelor și a obiectivelor asumate de către beneficiari în Cererile lor de Finanțare și anexele aferente, precum și a modului în care beneficiarii respectă prevederile contractuale specifice operațiunii finanțate. De asemenea OI pentru Sănătate din cadrul ADR Centru va asigura, pentru proiectele contractate în cadrul celor 5 priorități, verificarea achizițiilor și a cererilor de prefinanțare/rambursare și plată.

„Funcțiile pe care le-a dobândit OI pentru Sănătate din cadrul ADR Centru pentru prioritățile 1, 2, 3, 4 și 7, vor fi asigurate în limitele și condițiile specificate în acord și vor include aspecte ulterioare contractării proiectelor eligibile, fiind vorba de verificarea achizițiilor și a cererilor de prefinanțare/rambursare și plată și monitorizarea proiectelor. Din valoarea totală a alocării naționale în sumă de aproape 5,9 miliarde euro, cele cinci priorități unde Agențiile pentru Dezvoltare Regională vor activa în calitate de Organisme Intermediare au un buget cumulat de aproape 2,5 miliarde euro. Pentru proiectele din Regiunea Centru, noi vom gestiona un buget de aproximativ 360 milioane euro. Semnând acest Acord-cadru, ne-am asumat faptul că OI pentru Sănătate din cadrul ADR Centru dispune de capacitatea administrativă și își va dezvolta capacitatea operațională necesară îndeplinirii corespunzătoare a funcțiilor delegate de AMPOS. Noi vom asigura, pe toată durata Acordului, activități privind managementul de proiect, pentru investiții importante în sănătate în Regiunea Centru, conform sistemului de management și control stabilit de AM din cadrul MIPE. Finanțarea activităților desfășurate în baza acordului se realizează prin contracte de finanțare în cadrul Programului Asistență Tehnică, proporțional cu valoarea proiectelor gestionate”, a declarat domnul Simion Crețu, Director general ADR Centru.

În cadrul MIPE, Direcția Generală Program Operațional Sănătate are calitatea de Autoritate de Management pentru Programul Sănătate (AM POS) și a delegat către ADR Centru, în calitate de Organism Intermediar (OI), implementarea la nivelul Regiunii Centru a proiectelor care se încadrează pe cinci priorități din cadrul programului. Acordul încheiat la sfârșitul lunii iulie 2023 stabilește funcțiile delegate OI ADR Centru de către AM PO Sănătate, referitor la proiectele depuse în cadrul Programului Sănătate, care pot obține finanțare prin FEDR în cadrul priorităților 1, 2, 3, 4 și 7, precum și drepturile și obligațiile părților care decurg din această delegare de funcții. Prin acest document părțile se angajează să colaboreze în vederea implementării Programului Sănătate în Regiunea Centru, prin orice activități necesare pentru asigurarea implementării eficiente și la timp, în conformitate cu funcțiile și responsabilitățile fiecărei părți și în baza procedurilor specifice și instrucțiunilor aplicabile.

Sursa: ADR Centru

Vizualizări: 165