Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

503 noi proiecte finanțate prin PNRR

Ministrul Cseke Attila a anunțat miercuri, 16 noiembrie 2022, faptul că finanțează 503 noi investiții, în 358 de localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Proiectele au fost depuse în cadrul primei runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării și Fondul Local din PNRR.

Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate 76 de noi proiecte, în valoare totală de 814.741.532,14 lei, pentru lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice.

Pentru Fondul Local, au fost aprobate 427 de noi proiecte, în valoare totală de 1.280.762.008,32 lei, pentru proiecte care vizează realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziționarea de mijloace de transport electrice și stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuințe pentru tineri și de serviciu pentru specialiști, precum și realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și planificarea urbană.

Valoarea totală a proiectelor este de 2.095.503.540,46 lei. 

Aceste 503 proiecte li se alătură celor 3.890 aprobate începând din luna octombrie și celor 209 pentru care au fost semnate deja contractele de finanțare prin cele două componente, ceea ce reprezintă un total de 4.602 proiecte aprobate până în prezent.

Sursa: MDLPA

Vizualizări: 274