Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Proiect de 57 de milioane de lei pentru realizarea registrelor de sănătate

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a comunicat vineri, 3 septembrie 2021, participarea Corinei Atanasiu, secretar de stat în cadrul MIPE, alături de secretarul de stat Andra Migiu – Ministerul Sănătății, la lansarea proiectului „Sistem informatic pentru registrele de sănătate – RegInterMed”, finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate.

Conform celor transmise, rezultatul preconizat este actualizarea progresivă de informaţii, în funcție de nevoile de informații de sănătate identificate – diagnostic, evoluţie, tratament, status vital, luarea deciziilor în situații de urgență respectând însă particularitățile, scopul pentru care se colectează aceste date (calculul indicatorilor de incidenţă, prevalenţă şi mortalitate, cercetare medicală etc.).

Sursa: Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Vizualizări: 106