Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POCU: Se solicită clarificări pentru apelul „Măsuri de educație de tip A doua șansă pentru tinerii NEETs” – regiuni mai puțin dezvoltate

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman a informat astăzi, 12 februarie 2021, faptul că solicitanții vor primi, prin sistemul informatic MySMIS 2014+, solicitări de clarificare de la Comisia de evaluare a proiectelor depuse în cadrul apelurilor de proiecte POCU/884/1/4 „Măsuri de educație de tip A doua șansă pentru tinerii NEETs”- regiuni mai puțin dezvoltate Sud-Vest Oltenia, Sud-Est şi Sud Muntenia și POCU/885/2/5 „Măsuri de educație de tip A doua șansă pentru tinerii NEETs” regiunile mai puțin dezvoltate Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Centru.

Solicitanții sunt rugați să verifice periodic contul MySMIS 2014+ și să răspundă, punctual, în termenul precizat în cadrul scrisorii de clarificare, potrivit pașilor descriși în documentul „Modalitatea de utilizare a mecanismului de clarificare POCU”.

În conformitate cu prevederile Ghidurilor solicitantului – condiții specifice, Comisia de evaluare cere solicitantului clarificări atunci când evaluatorul consideră că o informație lipsește sau nu este suficient de clară. Se poate solicita un singur set de clarificări pentru etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității.

Sursa: MIPE

Vizualizări: 286