Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Ministrul Fondurilor Europene: Este esențială accelerarea procesului de elaborare a proiectelor, pentru a nu fi irosite alocările prevăzute în cadrul POIM

În cadrul unei reuniuni dintre ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, cu reprezentanți ai consiliilor județene care elaborează proiecte europene pentru gestionarea deșeurilor, au fost discutate măsurile necesare pentru pregătirea unui portofoliu de proiecte care să fie transmis spre aprobare, anul viitor, Comisiei Europene.

Un exemplu este proiectul „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Galați”, al cărui beneficiar este Consiliului Județean Galați, aflat în cel mai avansat stadiu de pregătire. Va fi transmis, spre aprobare, Comisiei Europene în primul trimestru al anului 2020. Valoare – 90,9 mil. euro.

Conform comunicatului oficial, întâlnirea a avut loc în contextul în care pregătirea temeinică a unor proiecte viabile în domeniul deșeurilor este esențială pentru finanțarea acestor investiții de importanță strategică pentru România și pentru utilizarea fondurilor europene alocate.

Ministrul Fondurilor Europene le-a transmis tuturor beneficiarilor că este esențială accelerarea procesului de elaborare a proiectelor, pentru a nu fi irosite alocările prevazute. Dacă acest criteriu este îndeplinit, ulterior proiectele vor putea fi fazate, iar finanțarea lor va putea fi continuată în viitorul exercițiul financiar (2021-2027), a adăugat ministrul Boloș.

Programul Operațional Infrastructură Mare beneficiază de o alocare financiară de cca. 10,84 miliarde euro, din care 6,94 miliarde euro Fondul de Coeziune şi 2,28 miliarde Fondul European de Dezvoltare Regională. Cofinanţarea este de cca. 1,63 miliarde euro.

Până în prezent, pentru proiecte derulate prin acest Program, Comisia Europeană a rambursat României 2,52 miliarde euro. Sumele reprezintă cheltuieli eligibile efectuate din fonduri europene în cadrul proiectelor de transport, mediu și energie.

Sursa: MFE

Vizualizări: 140