Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

AFIR a publicat GS pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale și pentru dezvoltarea proiectelor pilot, etapa II

Vineri, 23 noiembrie 2018, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat Ghidul solicitantului pentru submăsurile 16.1 și 16.1 a „Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), dezvoltarea de proiecte pilot, produse și procese în sectorul agricol și pomicol”, versiune a Ghidului ce este valabilă pentru etapa a doua a sesiunii de depunere, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Scopul principal al submăsurii este de:

  • a sprijini înființarea și funcționarea Grupurilor Operaționale (GO) cu scopul de a realiza, în comun, un proiect de dezvoltare-inovare nou, prin care să se abordeze anumite probleme specifice și să se valorifice oportunitățile existente în sectoarele agricol, agro-alimentar și forestier.

Obiectivele submăsurilor 16.1 și 16.1a sunt:

  • de a contribui la promovarea inovării și cooperării în sectorul agroalimentar, inclusiv în sectorul pomicol,  prin dezvoltarea de proiecte-pilot și de noi produse, practici și tehnologii;
  • înființarea Grupurilor Operaționale în cadrul submăsurilor 16.1 și 16.1a va facilita cooperarea dintre fermieri, organismele de cercetare, universități, consultanți și alți actori relevanți din sectorul agroalimentar, pentru creșterea gradului de inovare din aceste sectoare și adaptarea rezultatelor cercetării la nevoile sectoriale.

Beneficiarii acestor submăsuri sunt:

  • grupurile operaționale, fără statut juridic, constituite din minim un partener din categoriile de mai jos și cel puțin un fermier/un grup de producători/o cooperativă/altă formă de asociere în agricultură din sectorul pomicol:
    • Partener cu domeniul  de activitate de cercetare (de ex.: producție/ procesare/ ambalare fructe), corespunzător temei proiectului;
    • Partener care are ca activitate principală procesarea/comercializarea fructelor din sectorul pomicol sau producția de ambalaje și alte produse destinate sectorului ca domeniu principal de activitate, în concordanță cu tema proiectului.

Descarcă Ghidul 

Sursa: Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 

Vizualizări: 135