Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Parteneriat regional nou pentru implementarea Strategiei UE pentru regiunea Dunării

Coordonatorul Naţional al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Silvia Davidoiu, a participat la ceremonia de semnare a Protocolului de colaborare între municipiul Galați și Consiliul Orașelor și Regiunilor Dunării (CODCR), care a avut loc în data de 23 noiembrie 2016, la sediul Palatului Ion Ghica - Casa Dunării din București. Documentul a fost semnat de Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, și de Secretarul General al CODCR, Eric Bartha, în prezența Coordonatorului General al CODCR, Peter Langer.

Scopul principal al documentului semnat vizează deschiderea, la Galați, a unui birou zonal Dunărea de Jos, afiliat Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării, în vederea îndeplinirii obiectivelor SUERD, prin atragerea de fonduri europene pentru implementarea de proiecte.

Părțile semnatare au convenit asupra cadrului de cooperare dintre autoritățile publice locale – Primăria Galați, angrenând mediul academic și cel de afaceri, cu CODCR, organism ce funcționează ca birou de legătura pentru potențialii parteneri interesați de Strategia Dunării, asigurându-se astfel dezvoltarea de rețele și monitorizarea proiectelor în spațiul dunărean, cu aplicabilitate în toate domeniile de interes ale SUERD.

Ideea înființării filialei CODCR la Galați a fost susținută și promovată încă de la bun început la nivelul Coordonatorului Național al SUERD, care a apreciat semnarea Protocolului în cauză drept un punct de pornire favorabil și drept un model de cooperare, la nivel local, și pentru alte zone, pentru dezvoltarea unor proiecte de amploare și vizibilitate care ar permite valorificarea mai pregnantă a potențialului reprezentat de macro-regiunea Dunării și care vor avea impact real asupra comunităților dunărene.

La rândul lor, partenerii prezenți la ceremonia de semnare a Protocolului evocat au exprimat aprecieri pentru deschiderea MAE în vederea sprijinirii unor asemenea formate de cooperare, precum și pentru rolul MAE, în calitate de instituție coordonatoare a SUERD, de platformă de încurajare a comunicării şi cooperării între parteneri.

Informaţii suplimentare:

Strategia UE pentru regiunea Dunării (SUERD) este proiectul politic european lansat de România împreună cu Austria, reprezentând un instrument de cooperare a statelor din bazinul Dunării (9 state membre UE şi 5 state non-membre UE), destinat dezvoltării economice şi sociale a macro-regiunii dunărene, prin consolidarea implementării în regiune a politicilor Uniunii Europene.

Sursa: Ministerul Afacerilor Externe

Vizualizări: 286