Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

60 de proiecte selectate pentru finanțare în cadrul primului apel al Programului pentru Regiunea Dunării

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că au fost aprobate 60 de proiecte din cele 89 depuse în primul apel de propuneri de proiecte pentru noul program transnațional - Danube Region Programme (Programul pentru Regiunea Dunării). Lista acestora poate fi consultată aici.

Conform comunicatului oficial, 830 de organizații din cele 14 state participante în program vor coopera cu ocazia implementării acestor proiecte transnaționale. România participă cu 83 de instituții în aceste proiecte, fapt care o plasează pe locul al treilea ca număr de parteneri, după Ungaria (96 de organizații) și Slovenia (87 de organizații).

Apelul a fost disponibil pentru propuneri care vizează prioritățile programului 1, 2, 3 și 4.2:

  • O Regiune a Dunării mai inteligentă;
  • O Regiune a Dunării mai verde și fără emisii de carbon;
  • O Regiune a Dunării mai socială;
  • O mai bună cooperare pentru guvernanță în Regiunea Dunării: Capacități instituționale sporite pentru guvernanța teritorială și macroregională.

Obiectivul principal al Danube Region Programme (Programul pentru Regiunea Dunării) este de a finanța proiecte implementate de un parteneriat transnațional extins care se concentrează pe domenii tematice care pot fi abordate în mod eficient prin proiecte transnaționale (de exemplu, depopularea, migrația, inegalitățile economice, dependența energetică, climatul).

Beneficiarii eligibili ai programului sunt: autorități locale, regionale sau naționale, organisme de drept public, Grupări Europene de Cooperare Teritorială (GECT), organizații internaționale și organisme private, inclusiv IMM-uri.

Aria eligibilă a programului este constituită din 14 state: Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Germania (landurile Baden Württemberg si Bavaria), Ungaria, România, Slovenia, Slovacia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Serbia, Moldova şi Ucraina. 

Sursa: MDLPA

Vizualizări: 147