Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

O mare parte a fondurilor europene se vor indrepta spre administratiile locale

Cu ocazia Lansarii oficiale a etapei de implementare a proiectelor din cadrul Programului de dezvoltare a infrastructurii si a unor baze sportive din spatiul rural instituit prin Ordonanta nr. 7/2006, primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu a declarat:

"Am tinut sa particip la aceasta reuniune astazi pentru ca stiu ca este un moment important. Domnul secretar de stat Petrache a facut o introducere pe care o consider reala si utila pentru a ne da seama care a fost punctul de plecare. ªtiti ca cele 4 prioritati pe care le-am stabilit la inceputul mandatului meu sunt infrastructura, sanatate, educatie si agricultura si dezvoltare rurala.

Mi se pare ca Romania moderna, Romania europeana, Romania prospera nu poate sa se bazeze pe o tara in care discrepantele intre mediul rural si zonele urbane persista. Trebuie sa facem un efort pentru a ridica calitatea vietii in mediul rural la standardele de astazi. Inundatiile din 2005 au creat o serie de pagube la nivelul intregii tari si foarte mare parte din infrastructura a fost afectata. A fost, daca vreti, scanteia care a aprins aceasta idee, de a face un program national care sa cuprinda toate localitatile si care sa se adreseze componentei de infrastructura. Nu este vorba numai de confortul pe care dorim sa-l asiguram cetatenilor din mediul rural, care trebuie sa aiba si ei strazi pietruite, electricitate, gaze, apa curenta si canalizare.

Dezvoltarea infrastructurii in mediul rural este si premisa pentru ca localitatile din mediul rural sa se dezvolte, sa atraga investitii. Pentru ca o infrastructura buna permite crearea unor afaceri si dezvoltarea lor, ai avantajul ca ai forta de munca locala disponibila si de multe ori mai ieftina decat la oras. Este foarte clar insa ca cineva care vrea sa-si faca o investitiei cat de mica, nu ma refer la mari investitii, nu o sa mearga intr-o comuna unde noroiul este pana la osia carutei si nu ai apa si electricitate.

Am avut de curand o reuniune de lucru cu Ministerul Educatiei si Cercetarii si cu Romtelecom. Vrem sa extindem reteaua de telefonie in toate localitatile din tara dintr-un dublu motiv: pentru a da posibilitatea cetatenilor sa aiba telefon si pentru ca vreau sa racordam toate scolile din tara la reteaua de Internet. Foarte multi au telefoane mobile, dar nu este obligatorie aceasta singura solutie. Reteaua de telefonie este un element important. Acuma, reteaua de telefonia aduce, in afara de telefon si cablu pentru programele tv, ceva mai important: racordarea scolile din tara la reteaua de internet.

Vreau sa dam copiilor nostri, copiilor dumneavoastra, posibilitatea si accesul la cunostinte. Fara sa se instruiasca nu vor putea sa devina oameni care sa se bucure de prosperitate. Vreau sa scoatem tara asta din saracie, vreau sa scoatem pe multi dintre oameni din ignoranta si scoala este elementul fundamental. ªcoala trebuie sa fie adaptata la cerintele lumii de astazi, epocii de astazi si o scoala fara Internet, astazi, este o scoala care risca sa fie ramasa in urma.

Permiteti-mi sa va urez bun venit la Palatul Victoria. Probabil ca multi dintre dumneavoastra sunteti pentru prima oara aici. Am vazut lista localitatilor si numele primarilor si vreau sa va spun ca mi-au prezentat colegii mei aceasta lista fara nici un fel de adaugire. Nu stiu de la ce partide sunteti si nu ma intereseaza acest lucru.

Este un lucru foarte important pe care vreau sa-l subliniez: Acest program nu este facut pe criterii politice. Sa stiti ca la Palatul Victoria, in sala in care au loc sedintele Guvernului, s-a pus o harta a Europei, pentru ca ieri a fost ziua Europei. in general, in acolo este o singura harta, nu am 6 harti cu partidele. Este o singura harta, harta Romaniei si cu harta Romaniei lucram cand facem Programul acesta de dezvoltare rurala in mediul rural.

De aceea, vreau sa va multumesc pentru eforturile pe care le-ati facut si pentru implicarea de care ati dat dovada.

Vreau sa le multumesc si celor doi colegi ai mei: domnului secretar de stat Marian Petrache si doamnei Anna Horvath. Domnul Marian Petrache a lucrat pana de curand la Guvern, in cadrul Secretariatul General. Acum este s-a transferat in interesul serviciului la ministerul Internelor si Reformei Administratiei, unde continua sa se ocupe de acest program. Doamna Horvath, reprezentantul Ministerului Dezvoltarii si Lucrarilor Publice si Locuintelor, a asigurat secretariatul tehnic al acestui program. Ar fi probabil nedrept daca nu as multumi intregii comisii, pentru ca au lucrat cu multa sarguinta pentru a duce intr-o faza cat mai avansata programul pe care l-am demarat acum un an si patru luni.

Astazi dam startul oficial al etapei de implementare a proiectelor selectate in cadrul Programului.

Consider acest Program un succes, atat pentru Guvern, dar mai ales pentru administratia locala, si pentru oamenii care vor beneficia de el, oamenii din mediul rural.

Va marturisesc ca la inceputul lui 2006, cand am discutat despre acest program, nu ma asteptam ca el sa aiba un asemenea succes. Cateva luni dupa aceea discutam cu colegii mei si intrebam cate cereri au fost depuse. ªi atunci a fost socul pe care l-am avut, cand am vazut ca in tara exista proiecte, primarii isi cunosc interesul, vor sa lucreze pentru cetatenii care i-au ales. A urmat o a doua decizie importanta: am triplat sumele care au fost alocate initial, am ajuns la 1 miliard de dolari in total. Peste un miliard de dolari, 30 de mii de miliarde de lei vechi si programul se va derula pe o perioada de 3 ani. La finalul perioadei de inscriere, adica in august 2006 ,70% din totalul localitatilor din tara(adica peste 2.000) se inscrisesera in Program.

Este evident ca si oamenii de la sate au aceasta dorinta legitima de a trai mai bine si sunt dispusi sa puna umarul la realizarea acestor proiecte. Rezultatele, repet, au depasit cele mai optimiste asteptari.

De aceea, am trei motive pentru a va felicita.

in primul rand, pentru ca ati intuit potentialul pe care acest Program il ofera localitatilor pe care le reprezentati. Cifrele pe care le am in fata sunt impresionante: peste 500 proiecte de construire de poduri, podete, punti pietonale, 700 de proiecte de alimentari cu apa, peste 400 de canalizari si statii de epurare ape uzate.

in al doilea rand va felicit,pentru ca ati elaborat proiecte viabile, care au indeplinit cu brio cerintele si criteriile de eligibilitate. Au fost depuse 1837 cereri de finantare, din care 1737 eligibile, cu o valoare totala de 45.000 miliarde lei vechi.

Toate proiectele au fost selectate in mod transparent, pe baza unor criterii dinainte stabilite, criteriile care le-a stabilit comisia. ªi fiecare proiect a fost cantarit cu aceiasi exigenta.

in al treilea rand, va felicit pentru ca ati gasit si dumneavoastra resursele necesare pentru a cofinanta aceste proiecte. Chiar daca resursele sunt modeste, important este intotdeauna gestul, efortul pe care il faci sa demonstrezi ca este interes. Prin urmare, la sfarsitul acestui program aproximativ 4 milioane de oameni vor beneficia de pe urma acestor proiecte si de aceea implicarea lor este atat de importanta.

Pentru unele comunitati, bunastare inseamna poate numai construirea unui pod sau realizarea sistemului de alimentare cu apa. ªi eu cred ca este o mare realizare atunci cand peste 6.000 de oameni vor beneficia de racordarea la sistemul centralizat de alimentare cu apa, asa cum se intampla in comuna Moisei, judetul Maramures.

Sau atunci cand oamenii din comuna Tiha-Bargaului din judetul Bistrita-Nasaud, peste 3.000 de persoane, nu se vor mai teme ca debitul Bargaului va creste, pentru ca vor putea astfel sa foloseasca cele trei poduri noi care urmeaza sa se construiasca.

La Cumpana, 12.000 de locuitori vor putea beneficia de noua retea de canalizare. Sunt numai cateva exemple.

La inceputul anului acesta am aprobat doua transe de finantare a cheltuielilor de executie, acum doua saptamani prima transa, ieri a fost aprobata a doua transa. in total, 3.400 miliarde de lei, care va vor permite sa demarati proiectele. Pe masura ce vin proiectele, va dam banii, dumneavoastra avansati cu lucrarile. Nu are rost sa-i tineti in banca, sa ne uitam la ei si sa ii cheltuim la sfarsitul anului.

Vreau sa discut insa un aspect care cred ca este important. Vorbim intotdeauna de investitii, si cand vorbim de investitii din bani publici trebuie sa subliniez necesitate acesti bani sa fie cheltuiti corect si transparent. Prin modul in care am stabilit criteriile de selectie am incercat sa fim obiectivi si transparenti. Va cer si dumneavoastra acest lucru, este randul dumneavoastra acum sa faceti acelasi efort, ca bani sa fie cheltuiti eficient si transparent.

Nu vreau sa fac nici un proces de intentie. Asa cum nu a contat apartenenta dumneavoastra politica in momentul in care ati primit banii, nu va conta nici daca veti incalca legea! Guvernul a fost acuzat de nenumarate ori ca da banii pe criterii politice. Aici, la Palatul Victoria nu exista decat o singura harta, o harta a Romaniei. Preocuparea mea este cum sa ajutam zonele care sunt mai putin dezvoltate din Romania.

Pentru ca fac o comparatie simpla si de multe ori ma gasesc in fata unei dileme. Vin investitori care ofera oportunitati deosebite. Ieri, am aprobat in sedinta de Guvern o suma importanta pentru realizarea infrastructurii la un parc industrial la Cluj, unde urmeaza sa se instaleze firma Nokia, cea mai mare firma de telecomunicatii din Europa. Se vor crea 15 mii de locuri de munca. Este vorba de o investitie initiala de 200 de milioane de euro. ªi reprezentantii administratiei locale din Cluj vor participa si ei la acest proiect, ar au cerut si sprijinul Guvernului. in momentul in care au venit cu aceasta propunere, fusesem cu putine zile inainte la Vaslui. Vaslui este un judet care a inceput sa se miste, dar este un mare decalaj intre Vaslui, care tine de zona Moldovei si zona Clujului. La Cluj este lipsa de forta de munca, vin investitii foarte mari si foarte numeroase. Clujul este cu mult mai dezvoltat decat Vaslui. Mi-as dori de exemplu sa dau mai multi bani la Vaslui sau la alt judet. Vaslui este numai un exemplu. Dar cand vine o astfel de solicitare si ai o astfel de perspectiva, ca poti sa antrenezi Universitatea din Cluj, cand vei crea in mod clar locuri de munca care vor fi bine platite si unde se vor crea produse cu valoare adaugata ridicata, nu poti sa intorci spatele si sa spui nu am ochii decat pentru zona aia. Aceasta este dilema in care de multe ori ne aflam. Exista mecanisme prin care Guvernul poate sa sprijine in mod special zonele care sunt mai putin dezvoltate.

Un ultim punct la care doresc sa ma refer. De la 1 ianuarie, de cand s-a produs aderarea la UE, se vorbeste mai mult despre utilizarea fondurilor europene. A devenit un fel de marota, toata lumea vorbeste, dar putini stiu despre ce este vorba. Vad comentarii in stanga, in dreapta, s-a utilizat, nu s-a utilizat. Am fost prin multe judete si localitati din tara. Realitatea este ca unele administratii au beneficiat deja de fondurile de preaderare. Dau mereu exemplu orasului Baia Mare, cu fonduri de preaderare, prin care au transformat centrul orasului, este o bijuterie. Nu stiu daca este cineva din zona Maramuresului sa confirme.

Vor veni in continuare fonduri europene foarte mari. Sa stiti ca cea mai mare parte a fondurilor se vor indrepta insa catre administratiile locale, nu catre Bucuresti. Aceste este punctul doi pe care doresc sa il subliniez. Va asigur ca la nivelul ministerelor si administratiei centrale din Bucuresti exista capacitate de elaborare de proiecte si de absorbtie de fonduri.

Va rog, luati-va presedintii de consilii judetene, administratia de la judet si presati-i sa va creati unitati specializate care sa faca elaborare de proiecte.

La nivelul localitatilor mici nu se poate sa-ti creezi unitati specializate, nu ai oameni, specialisti si acest lucru trebuie facut descentralizat, nu numai la Bucuresti. in fiecare judet trebuie sa existe astfel de unitati, care sa va ajute pe dumneavoastra, pe primari, cu proiecte care sa foloseasca bani europeni.

Nu vreau sa credeti ca in perioada urmatoare vom sta sa ne uitam la cer si sa ne pice bani Europei. in primul rand, banii europeni nu se varsa in bugetul Romaniei, ei se obtin numai pe baza de proiecte.

Al doilea lucru care doresc sa vi-l spun este ca fara efortul propriu al romanilor si al Romaniei, dezvoltarea nu se va putea realiza numai pe baza fondurilor europene.

Fondurile europene vin sa completeze eforturile dumneavoastra, eforturile noastre. Vreau sa va asigur ca va vom sta alaturi, ca vom incerca sa va ajutam cu fonduri, cu investitii, in asa fel incat aceasta componenta de dezvoltare rurala, esentiala pentru dezvoltarea si modernizarea Romaniei, sa fie dusa la bun sfarsit.

Va multumesc inca o data si astept cat de curand sa am posibilitatea sa vizitez diferite localitati unde proiectele vor fi terminate. "

Guvernul Romaniei

Vizualizări: 90