Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Finantari disponibile din fonduri europene pentru fondul forestier

Prezentarea D-lui Istvan Toke, Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii, Pǎdurii si Dezvoltǎrii Rurale


Padurile Romaniei,« aurul verde », asa cum sunt adesea denumite, reprezinta tezaurul nostru national de biodiversitate, lectia noastra vie de echilibru si frumusete a naturii, liantul stabilitatii muntilor si dealurilor, roua cimpiilor, resursa importanta pentru intreaga industrie a lemnului si pentru comunitatile locale - un tezaur pe care trebuie sa il pastram si sa il sfintim prin simtirea sufletului neamului nostru.

Sectorul silvic, in ansamblu, se confrunta cu provocarile legate de administrarea durabila a padurilor in noul context creat de modificarea structurii de proprietate asupra padurilor: peste 2 300 000 ha padure au fost puse in posesie pentru proprietari privati de padure, fiind solicitate in continuare si in diferite faze de analiza la comisiile locale si judetene de aplicare a Legii 247/2005 peste

2 000 000 ha. Se poate aprecia ca la finalul procesului de retrocedare a padurilor vor fi in proprietate privata aproximativ 3 000 000 ha paduri (50 % din fondul forestier nationla) si vom avea peste 500 000 de proprietari de paduri.

In consecinta, trebuie sa invatam si sa cream impreuna cadrul institutional, legal si de administrare a acestor paduri in concordanta cu interesul public national si cu interesele proprietarilor de paduri. Gasirea acestui echilibru intre interesul public si cel privat in administrarea padurilor este marea provocare pe care ne-o asumam prin evolutiile si proiectele initiate de catre autoritatea publica centrala pentru silvicultura, pentru al caror succes avem nevoie de un partener in proprietarii de paduri, in celelalte institutii ale statului si in societatea civila in ansamblu sau. Acesta este rolul campaniei de constientizare publica lansata astazi, campanie prin care, cu ajutorul dumneavoastra, ca formatori si lideri de opinie, sa cream o solidaritate nationala in implementarea programelor pentru o admninistrare durabila a fondului forestier.

Programele prioritare pe care dorim sa le sustinem sunt :
1. Administrarea intregului fond forestier national prin structuri silvice.
2. Sprijinirea proprietarilor privati de padure in administrarea padurilor, astfel incit sa aiba beneficii constante si pe termen lung din administrarea padurilor.
3. Combaterea taierilor ilegale, prin dezvoltarea unui sistem informational national care sa realizeze un control preventiv al provenientei masei lemnoase intrate in circuitul economic.
4. Dezvoltarea de proiecte, inclusiv prin suport pentru proprietarii privati de paduri, prin care sa sprijinim dezvoltarea si extinderea fondului forestier national pe liniile de finantare disponibile din fonduri europene. Pe termen lung, suprafata fondului forestier national ar trebui sa creasca cu 2 000 000 ha, deziderat care poate fi atins numai in parteneriat cu proprietarii privati de padure. Se vor continua programele prioritare pentru impadurirea terenurilor degradate si crearea sistemului national de perdele forestiere de protectie.
5. Sustinerea dezvoltarii structurilor private de administrare a padurilor-peste 930 000 ha padure sunt déjà administrate prin 108 ocoale private- o « poveste de succes » a silviculturii care ne arata rationalitatea proprietarilor privati de paduri.
6. Crearea de mecanisme pentru functionarea unei piete organizate a lemnului.
7. Sustinerea dezvoltarii administratiilor ariilor protejate, astfel incit sa asiguram un management profesional si de interes public al tezaurului natural al Romaniei.
8. In plan legislativ, principala initiativa este legata de adoptarea unui nou Cod Silvic, care sa ne ajute in atingerea tuturor acestor deziderate.
Avem nevoie de sprijin public in implementarea acestor programe si strategii pe care speram sa il obtinem si prin ajutorul dumneavoastra.

Va multumim pentru participare.

Secretar de Stat

Istvan Toke

Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale - 29.03.2007

Vizualizări: 168