Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Ministerul Educației: Nu există probleme privind suplimentarea sumelor necesare școlilor pentru implementarea activităților asumate prin proiectele din PNRAS

Ministerul Educației a declarat vineri, 29 septembrie 2023, faptul că, în momentul de față, nu există probleme privind suplimentarea sumelor necesare școlilor pentru implementarea activităților asumate prin proiectele din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar.

Cu privire la situația plăților către unitățile de învățământ beneficiare a fondurilor din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS), Ministerul Educației a menționat că, în anul 2023, a alocat un buget total de 333.840.000 de lei pentru implementarea celor 1409 de proiecte ale școlilor beneficiare din cadrul PNRAS. 

Până la 31 august 2023, în baza solicitărilor de deschideri de credite ale școlilor, a fost virată în conturile inspectoratelor școlare județene și al Inspectoratului Școlar al Municipiului București și transferată școlilor suma de 205.455.000 lei. La aceeași dată, suma totală utilizată în cadrul acestor proiecte se ridica la valoarea de 159.711.000 lei, reprezentând 47,84% din totalul bugetului alocat, cu grade de utilizare a sumelor la nivel județean între 20.65% și 81,59%. Raportându-ne la sumele efectiv virate, gradul de utilizare al fondurilor a fost de 77,74%.

Conform comunicatului, pentru a optimiza fluxul financiar, pe parcursul anului Ministerul Educației a sprijinit Agențiile de implementare (Inspectoratele Școlare Județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București) în procesul de redistribuire a sumelor între școlile beneficiare în vederea utilizării eficiente a fondurilor deja alocate, urmând ca în momentul în care bugetul alocat este utilizat în proporție de 85%, să fie suplimentat bugetul alocat unui inspectorat școlar județean pentru școlile coordonate.

Sursa: Ministerul Educației

Vizualizări: 127