Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Proiect de aproape 8 milioane de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice la Spitalul județean de urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș și președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, au semnat luni, 12 iunie 2023, contractul „Instalarea de panouri fotovoltaice pentru asigurarea consumului propriu de energie electrică la nivelul Spitalului județean de urgență Dr. Constantin Opriș”. Spitalul este în subordinea Consiliului Județean Maramureș.

Valoarea totală a proiectului este de 7,95 milioane lei, din care fonduri europene – 4,06 milioane lei din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Prin intermediul proiectului va fi finanțată instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperișul clădirilor Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș”.

Astfel, spitalul va avea o instalație fotovoltaică racordată, care va asigura o producție energie regenerabilă 998.947,78 kWh/an, pentru consumul propriu al unității sanitare.

Proiectul CJ Maramureș a fost finanțat în cadrul apelului POIM „Măsuri pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul autorităților publice locale”. 

Sursa: MIPE

Vizualizări: 206