Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Înscrieri deschise pentru selecția partenerilor viitorului Comitet de Monitorizare pentru Planului Strategic PAC 2023-2027

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a lansat marți, 17 ianuarie 2023, procesul de constituire a Comitetului de Monitorizare pentru Planul Strategic PAC 2023-2027.

Comitetul de Monitorizare este o structură națională de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol în monitorizarea performanței PS 2023-2027 şi eficienței implementării acestuia.

MADR invită entitățile interesate din rândul organizațiilor societății civile, partenerilor economici şi sociali care își desfășoară activitatea în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, industriei alimentare, protecției mediului, precum și organismelor responsabile cu promovarea incluziunii sociale, a drepturilor fundamentale, a egalității de gen și a nediscriminării să își exprime interesul privind participarea prin completarea Formularului de intenție și transmiterea acestuia la adresa de e-mail parteneri.pns@madr.ro.

Termenul limită pentru transmiterea formularului completat este de 27 ianuarie 2023.

MADR precizează totodată că, în cazul în care partenerii sociali sau organismele care reprezintă societatea civilă fac parte dintr-o organizație umbrelă, nu vor fi luate în considerare formularele de intenție transmise individual de către membrii acestora, în măsura în care a fost transmis un formular de intenție și de organizația umbrelă. De asemenea, nu se vor accepta solicitările de includere în CM a organizațiilor/asociațiilor, respectiv a reprezentanților organismelor acestora de conducere care au fost implicați în cazuri de fraudare a fondurilor europene, în cazuri de deturnare de fonduri sau în situații de abatere de la normele europene în ceea ce vizează utilizarea fondurilor europene; au fost condamnați definitiv pentru infracțiuni prevăzute de legislația națională sau comunitară în materie de accesare a fondurilor europene; au fost condamnați penal pentru fapte de corupție, evaziune fiscală și/sau spălare de bani.

În cadrul procesului de selecție, MADR va avea în vedere Metodologia privind selectarea partenerilor pentru constituirea Comitetului de Monitorizare pentru Planul Strategic PAC 2023-2027, aprobată prin ordin al ministrului, și Formularul de intenție privind participarea la Comitetul de Monitorizare pentru Planul Strategic 2023-2027.

Descarcă documentele

Sursa: MADR

Vizualizări: 297