Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Înscrieri deschise pentru participarea în Focus Grupului destinat conturării condițiilor de finanțare în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027

În calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Est 2021-2027, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a elaborat Programul Regional Nord-Est 2021-2027, aprobat de Comisia Europeană în data de 21 octombrie 2022.

Pentru implementarea acestuia, ADR Nord-Est va desfășura activități specifice de elaborare a pachetelor de lucru cu privire la condițiile de finanțare, având în vedere, totodată, implicarea factorilor interesați și crearea unui proces participativ. 

În acest context, ADR Nord-Est își propune să creeze un Focus Grup pentru conturarea condițiilor de finanțare în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea 1: Nord-Est – O regiune mai competitivă, mai inovativă, care să fie în corelare cu regulamentele și politicile UE și care să răspundă nevoilor reale ale pieței privind finanțările europene. 

În acest sens, ADR Nord-Est invită organizațiile interesate, care au experiență relevantă în elaborarea  de documentații de finanțare pentru proiecte din domeniul cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) și/sau competitivitate pentru mediul privat, să își exprime interesul pentru aderarea la Focus Grup, prin completarea Formularului de candidatura. Acesta va fi transmis până la data de 16.01.2023 (ora 13:00), pe adresa de email bgris3@adrnordest.ro. 

Etapele procesului, precum și criteriile de calificare și selecție sunt detaliate în Mecanismul de selecție privind constituirea unui Focus Grup pentru Prioritatea 1: Nord-Est – O regiune mai competitiva, mai inovativă în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027. 

Eventualele întrebări pot fi transmise în scris la următoarea adresă:  bgris3@adrnordest.ro

Documente suport sunt disponibile aici

Sursa: ADR Nord-Est

Vizualizări: 248