Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Primul Ghid pe Programul Regional Vest 2021-2027, publicat în consultare publică

ADR Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR) Vest 2021-2027, a lansat astăzi, în consultare publică, varianta draft a Ghidului solicitantului de finanțare pentru drumurile județene.

Obiectivul apelului de proiecte este promovarea coeziunii, creșterea conectivității, accesibilității și mobilității în și din Regiunea Vest, în cadrul unui sistem de mobilitate multimodal integrat, limitând impactul negativ asupra mediului și îmbunătățind siguranța și sănătatea populației.

Beneficiari eligibili:

  • Unități administrativ-teritoriale (UAT) Județ din cadrul regiunii Vest, respectiv UAT Județul Arad, UAT Județul Caraș-Severin, UAT Județul Hunedoara și UAT Județul Timiș;
  • UAT Județ din cadrul regiunii Vest (lider de parteneriat), în parteneriat cu UAT Județ/e, UAT Municipiu/i, UAT Oraș/e, UAT Comună/e (membri).

Tipuri de activități eligibile: 

a) lucrări de construire și/sau modernizare și/sau extindere a rețelei de drumuri județene care asigură conectivitatea directă sau indirectă cu rețeaua TEN-T, inclusiv variante ocolitoare cu statut de drum județean – activitate obligatorie; 

b) măsuri de siguranță rutieră - road-safety, inclusiv campanii de siguranță rutieră – activitate obligatorie; 

c) măsuri de accesibilitate ușoară și independentă pentru persoanele cu cerințe de mobilitate speciale, fiind proiectate și destinate tuturor utilizatorilor – activitate obligatorie; 

d) aliniamente de arbori/crearea de perdele forestiere de-a lungul drumului județean, amplasarea de stații de încărcare pentru vehicule electrice, apărări de maluri și consolidări de versanți, investiții suplimentare pentru protecția drumului județean față de efectele generate de condiții meteorologice extreme etc. – activitate obligatorie; #dezvoltaminvest www.adrvest.ro 11 

e) elemente de digitalizare în transporturi, de exemplu: echipamente de măsurare trafic, etc. – activitate obligatorie; 

f) lucrări de artă de tip poduri și podețe, precum și elemente de colectare și evacuare a apelor pluviale; 

g) construirea/modernizarea de stații și alveole, în vederea stimulării transportului public de călători pe traseul obiect al proiectului; 

h) intersecțiile cu drumurile laterale, racorduri la drumurile laterale; 

i) intersecții cu linii de cale ferată, pasaje, poduri sau intervenții la albiile minore, noduri rutiere, activități eligibile doar în scopul realizării conectivității la TEN-T; 

j) măsuri conexe de tipul: amenajare de parcări pe traseul DJ, accese la proprietăți, cu respectarea limitei de proprietate, piste de biciclete cu traseu continuu și/sau coerent care deservesc DJ, iluminat treceri de pietoni, amenajare spații verzi etc. 

Alocarea financiară pentru apelul de proiecte este de 107,75 milioane euro.

Perioada de consultare publică este de 30 zile, mai exact din 22.12.2022, (ora 12:00) și până în data de 22.01.2023 (ora 12:00).

Observațiile și propunerile se pot trimite la adresa de e-mail: consultare@adrvest.ro.

Pentru informații suplimentare, puteți contacta Biroul de HelpDesk din cadrul ADR Vest: telefon/ fax: 0256-491.923, e-mail: helpdesk@adrvest.ro.

Descarcă ghidul

Ana-Maria Apetrei, 

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: ADR Vest

Vizualizări: 752