Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

PNRR: S-a lansat apelul de proiecte pentru extinderea sistemelor de apă și canalizare

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat miercuri, 21 decembrie 2022, apelul de proiecte aferent PNRR - Investiția 1 „Extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori echivalenți, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene”. 

Beneficiarii acestei măsuri sunt Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) și/sau asociațiile acestora (ADI), Operatorii Regionali (OR)/ Operatorii Locali (OL) din sectorul de apă/apă uzată, Parteneriate între tipurile de solicitanți menționați anterior.

Prin intermediul acestei investiții sunt vizate activități necesare pentru extinderea rețelelor de distribuție apă și a rețelelor de canalizare în aglomerările mai mari de 2.000 de locuitori echivalenți (l.e), prioritizate prin Planul de accelerare a conformării cu Directivele europene, respectiv extinderea rețelelor existente de distribuție a apei, extinderea rețelelor existente de colectare a apelor uzate.

Alocarea financiară totală aferentă acestei investiții este de 3.837.210.000 lei. 

Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 73.792.500 lei, iar costul unitar este de 1.074.418,80  lei/km, fără TVA, pentru investiții în rețele de apă uzată și de 719.476,88 lei/km fără TVA, pentru investiții în rețele de alimentare cu apă.

Sesiunea de depunere a proiectelor este deschisă până la 21.02.2023, ora 10:00.

Pentru primele 72 de ore de la lansarea apelului nu se aplică plafonul de depunere. 

 Ca urmare a implementării acestei investiții, vor fi realizate/realizați:

  • 400 km de rețele de distribuție a apei vor fi construite și operaționalizate în localități aflate în aglomerările prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene și în conformitate cu modificările aduse Legii nr. 241/2006, până la 30 septembrie 2024;
  • 1.600 km de rețele de distribuție a apei vor fi construite și operaționalizate în localități aflate în aglomerările prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene și în conformitate cu modificările aduse Legii nr. 241/2006, până la 30 iunie 2026;
  • 300 km de rețele de canalizare vor fi construite și operaționalizate în aglomerări mai mari de 2 000 de locuitori echivalenți, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene și în conformitate cu modificările aduse Legii nr. 241/2006, până la 30 septembrie 2024;
  • cel puțin 2.500 km de rețele de canalizare vor fi construite și operaționalizate în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori echivalenți, până la 30 iunie 2026.

Descarcă documentele

Sursa: MMAP

Vizualizări: 1684