Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Ghidul Condiții Generale aferent Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, în consultare publică

Autoritatea de Management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027 a publicat ieri, 19 decembrie 2022, în consultare publică, Ghidul solicitantului Condiții Generale aferent Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027.

Programul Incluziune și Demnitate Socială (PoIDS) 2021-2027 are alocate fonduri europene în valoare de 4,15 miliarde euro, pentru a sprijini incluziunea socială a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile, mai ales ale celor cu risc ridicat, inclusiv prin reducerea decalajului rural-urban în ceea ce privește sărăcia și excluziunea socială și creșterea accesului la servicii de calitate pentru populația vulnerabilă. 

Prin proiectele finanțate vor fi sprijinite grupurile vulnerabile, prin acțiuni ce vor viza: dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității, protejarea dreptului la demnitate socială, accesul comunităților rurale la serviciile primare, reducerea disparităților dintre copiii expuși la riscul de sărăcie/excluziune socială și ceilalți copii, servicii pentru sprijinirea persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități, acordarea de ajutoare persoanelor defavorizate.

Observaţiile şi sugestiile pot fi trimise până la data de 20 ianuarie 2023, pe adresa: consultare.poids@mfe.gov.ro

Descarcă documentele

Ana-Maria Apetrei, 

www.fonduri-structurale.ro 

Sursa: MIPE

Vizualizări: 1126