Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Comisia Europeană a deschis o cerere de propuneri de proiecte în cadrul programului „Piaţa unică” 2021-2027

Comisia Europeană, prin Agenţia executivă pentru IMM-uri şi Consiliul European pentru Inovare (EISMEA), a deschis o cerere de propuneri de proiecte în cadrul programului „Piaţa unică” 2021-2027, cu denumirea „Creșterea gradului de conștientizare pentru întreprinderile convenţionale pentru a lucra cu întreprinderile sociale – Cumpărați social: piața business to business”.

Poate aplica în cadrul apelului orice entitate publică sau privată constituită legal în statele membre ale UE şi ţările participante la program.

Bugetul total disponibil este de 1.300.000 euro, prin care se așteaptă să fie finanțate până la patru proiecte. Cofinanţarea se va stabili în acordul de grant, ea fiind prevăzută la maximum 325.000 EUR/proiect şi între 90% şi 100%, în funcţie de tipurile de costuri.

Totodată, EISMEA a anunțat organizarea unui webinar pentru potenţiali beneficiari la data de 20 octombrie 2022, începând cu ora 14:00. Înscrierea poate fi realizată aici

Pentru mai multe detalii puteți consulta rubrica noastră de alte finanțări.

Ana-Maria Apetrei, 

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Consiliul European pentru Inovare și Agenția Executivă pentru IMM-uri (EISMEA)

Vizualizări: 239