Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene continuă emiterea și distribuirea cardurilor pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, pe care le acordăm o dată la două luni, până la finalul anului, prin programul „Sprijin pentru România”.
Până în prezent, au fost emise peste 2 milioane de carduri, iar până la finalul săptămânii viitoare toate cardurile vor fi emise, se arată într-un comunicat oficial al MIPE. Instituția preconizează că aceasta va fi și data la care se va finaliza procesul de distribuție. O posibilă excepție ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanților Companiei Naționale Poșta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin.
Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:
Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar de împlicuirea și livrarea cardurilor se realizează de către angajații Poștei Române.
Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări adresate de către beneficiari
Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranșa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.
Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile și un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.
Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.
Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card și pentru alte informații beneficiarii sunt rugați să apeleze Serviciul Clienți al emitentului. Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:
Edenred: 021 301 33 03 Sodexo: 021 204 46 64 UP România: 0374 66 22 73
Încărcarea săptămânală a cardurilor se face conform următoarei proceduri:
Prin urmare, pentru tranșa I, încărcarea cu ajutorul de 250 de lei se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul primirii cardurilor. Ulterior, procedura de virare se simplifică, astfel că toți cei peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi ajutorul în decurs de 3-5 zile.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare.
Toate întrebările referitoare la eligibilitate trebuie adresate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar Compania Națională Poșta Română poate oferi informații referitoare la reavizari, carduri preluate pentru distribuire care nu au putut fi livrate sau alte situații legate de procesul de distribuire a cardurilor.
Lista actualizată a magazinelor unde pot fi utilizate voucherele:
Listele cu operatorii economici unde pot fi utilizare voucherele sunt disponibile aici. Ele sunt verificate săptămânal, iar dacă există modificări, sunt publicate pe site-ul MIPE.
Aici găsiți răspunsuri pentru cele mai frecvente întrebări pe tema utilizării voucherelor.
Beneficiari:
Sursa: MIPE