Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

A fost aprobată OUG privind acordarea de granturi pentru investiții destinate retehnologizării IMM-urilor!

În ședința de Guvern de astăzi, 15 iulie 2022, a fost aprobată Ordonanța de Urgență privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaţilor din Ucraina precum şi acordarea de granturi din fonduri externene rambursabile pentru investiţii destinate retehnologizării lMM-urilor.

Actul normativ va reglementa trei măsuri, respectiv:

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă – nou-născut cele mai defavorizate care beneficiază de sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic

Mamele și copiii nou-născuți din categoriile cele mai defavorizate vor beneficia de sprijin în valoare de 2.000 lei. Ajutoarele vor fi acordate mamelor, în primele 3 luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic. Pentru finanțarea acestui program se vor acorda 12 milioane de euro prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

Mecanismul de decontare din cadrul Programului operațional Capital Uman, pe bază de cost unitar, a anumitor cheltuieli privind sprijinirea refugiaților din Ucraina

Pentru această măsură se va aloca suma de 100 de milioane de euro. Vor beneficia de sprijin cetățenii ucraineni, străinii sau apatrizii care provin din zona conflictului armat din Ucraina, care au intrat în România prin punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova.  Sprijinul financiar se va aplica pe bază de cost unitar (sumă fixă), în conformitate cu prevederile Regulamentul (UE) 1303/2013, cu modificările și completările ulterioare. Cheltuielile vor fi decontate Ministerului Afacerilor Interne, pe baza listelor cu cetățenii străini și apatrizi pentru care se acordă acest sprijin.

Măsuri pentru pentru acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiții destinate retehnologizării IMM-urilor din industria alimentară și a construcțiilor, în vederea refacerii capacității de reziliență

Finanțările vor fi asigurate din Programul Operațional Competitivitate (150 milioane euro) și de la bugetul de stat (29 milioane euro). Vor beneficia de acest sprijin aproximativ 1.000 de societăți.

Se vor finanța următoarele tipuri de cheltuieli:

  • cheltuieli pentru renovarea/modernizarea spațiilor de producție;
  • cheltuieli pentru investiţia de bază care cuprind dotări, cheltuieli cu achiziționarea de echipamente tehnologice;
  • cheltuieli cu achiziţionarea de instalaţii/ echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie;
  • cheltuieli cu transformarea digitală;
  • taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă.

Granturile vor avea valori cuprinse între 50.000 euro și 500.000 euro, în limita a maximum cinci ori cifra de afaceri netă realizată în 2021, în funcție de nevoile de finanțare ale proiectelor de investiții depuse.

Descarcă Proiectul de OUG

fonduri-structurale.ro va reveni cu documentul în forma sa finală odată cu publicarea acestuia

Antonia Anton,

fonduri-structurale.ro

Sursa: Guvernul României & MIPE

Vizualizări: 1331