Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Modernizarea centrului de servicii comunitare „Sfânta Ana” din Cluj, posibilă cu fonduri europene

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest a anunțat semnarea contractului aferent proiectului „Extindere și mansardare clădire parter, schimbare de destinație în Centru de Servicii Comunitare “Sfânta Ana”, Beneficiar: Arhiepiscopia Vadului Feleacului și Clujului.

Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de Investiții 9.1 – Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC).

Perioada de implementare a Proiectului este de 72 luni, respectiv între data 01.10.2017 și data 29.09.2023, aceasta cuprinde și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.

Valoarea totală a proiectului este de 1.105.579,01 lei, din care sprijinul financiar nerambursabil din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 884.729,29 lei.

Sursa: ADR Nord-Vest

Vizualizări: 85