Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

9 echipe de cercetare din Regiunea Nord-Vest vor fi sprijinite prin programul „Research Valorization 2.0” pentru îmbunătățirea nivelului tehnologic

Proiectul „Supporting Innovation in Romanian Catching Up Regions”, implementat de Banca Mondială, urmărește dezvoltarea capacității instituționale a agențiilor de dezvoltare regională pentru elaborarea și implementarea unor programe regionale de susținere a antreprenoriatului și inovării, având la bază bune practici de la nivel internațional. Activitățile din cadrul proiectului vizează identificarea disfuncționalităților în politicile de susținere a cercetării și inovării și oferirea de asistență tehnică cu privire la ameliorarea acestora.

Proiectul implementat de Banca Mondială este structurat pe 3 programe:

  1. RV 2.0 – ”Research Valorization 2.0” (valorificarea rezultatelor cercetării) – doar pentru Regiunile de Dezvoltare Nord-Vest și Nord-Est;
  2. SCRP – ”Structured Contract Research Program” (cercetare pe baza de contracte structurate) – doar pentru Regiunile de Dezvoltare Nord-Vest și Nord-Est;
  3. TTIBP – ”Technology Transfer Institutional Building Program” (dezvoltarea capacității instituționale în privința transferului tehnologic) – doar pentru Regiunile de Dezvoltare Nord-Vest și Nord-Est;
  4. PoC – ”Proof of Concept” (validarea conceptului) – pentru toate regiunile din România;

Programul „Research Valorization 2.0” își propune să sprijine cercetătorii în vederea îmbunătățirii nivelului tehnologic și aducerii pe piață a produselor/ serviciilor lor prin oferirea de suport tehnic. Beneficiarii acestui program sunt echipele de cercetare afiliate universităților participante din Regiunile de Dezvoltare Nord-Vest și Nord-Est. În urma apelului de proiecte și a interviurilor de departajare, din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, au fost selectate 9 echipe de cercetare care vor trece în etapa de coaching a programului ”Research Valorization 2.0”.

Din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, echipele selectate pentru etapa de coaching sunt următoarele:

  • ”I-CARE: Bridging innovation with the therapeutic needs in invalidating eye diseases” – Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca;
  • ”Smart detection and prediction of fruits and vegetables deterioration in storages” – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai;
  • ”Transfer learning for 3D scene understanding” – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, grupul de Robotică și Control Neliniar;
  • ”Anticancer targeted therapies based on liposomal formulations” – Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Biologie și Geologie, Departamentul de Biologie Moleculară și Biotehnologie;
  • ”The photocatalytic degradation of organic water pollutants using ZEN reactors (Zero Energy Reactors)” – Universitatea Babeș-Bolyai, Institutul de Cercetări Experimentale Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe;
  • ”Development of efficient antimicrobial surfaces coatings” – Universitatea Babeș-Bolyai, Institutul de Cercetări Experimentale Interdisciplinare în Bio-Nano-Științe;
  • ”Development of an Integrated System using IoT-based automation for management and improvement of indoor air quality in buildings (residential, workplaces and public)” – Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, Laboratorul de încercări Radon ”Constantin Cosma”;
  • ”REThink therapeutic game” – Universitatea Babeș-Bolyai, Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie;
  • ”VRMind – an application for cognitive bias modification” – Universitatea Babeș-Bolyai, Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie;

Echipa Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest dorește să felicite toate echipele participante pentru proiectele prezentate și, în aceeași măsură, echipei din cadrul Băncii Mondială pentru sprijinul lor în acest demers.

Echipa Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest

Vizualizări: 106