Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Au fost publicate rezultatele concursului pentru acordarea bursei „Ierunca-lovinescu” 2021/2022

Ministerul Culturii a publicat vineri, 16 iulie 2021, rezultatul concursului pentru selecția și acordarea bursei „Ierunca-Lovinescu” 2021/2022.

În urma evaluării portofoliului științific și a proiectului de cercetare pentru cele patru dosare care au îndeplinit condițiile de eligibilitate au rezultat următoarele punctaje totale, reprezentând media punctajelor acordate de membrii comisiei:

  • Valeria Găvoază 73,33 puncte
  • Ana – Maria Szilagyi 71,67 puncte
  • Linca Kucsinschi 47,33 puncte
  • Ștefan Gîdea – Sănduțu 32,67 puncte

Ministerul a transmis faptul că, având în vedere cele de mai sus, comisia a decis acordarea bursei „Ierunca – Lovinescu” pentru anul 2021/2022 doamnei Valeria Găvoază, studentă în anul I de masterat la Universitatea din Burgundia, Dijon, Franța, Facultatea de Drept și Științe Economice și Politice, domeniul Drept Public.

Eventualele contestații pot fi depuse până vineri, 23 iulie 2021, la adresa de email paris@mae.ro, rezultatele analizării lor urmând a fi anunțate până la 30 iulie 2020.

Context

Scopul bursei „Ierunca-Lovinescu” constă în recuperarea și promovarea valorilor aparținând patrimoniului material și imaterial al românilor din străinătate, având și o valoare simbolică și de reparație morală. Bursa este acordată de Ministerul Afacerilor Externe ca urmare a respectării dorinței testamentare a Monicăi Lovinescu,  personalitate marcantă pentru politica românească.

Studentul selectat va locui pe toată perioada stagiului în locuința soților Ierunca-Lovinescu și îi va fi acordată lunar bursa de 500 de euro.

Antonia Anton,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Ministerul Culturii

Vizualizări: 100