Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

AFIR: 256 de cereri de finanțare, în valoare de peste 10 milioane de euro, în cadrul apelului dedicat instalării tinerilor fermieri din diaspora

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat ieri, 6 iulie 2021, încheierea sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare pentru instalarea tinerilor fermieri, componenta dedicată Diaspora, sesiune care s-a desfășurat în perioada 4 ianuarie – 5 iulie 2021.

Conform comunicatului emis, au fost primite online 256 de cereri de finanțare în valoare de aproximativ 10,5 milioane de euro, prin intermediul submăsurii 6.1 – Diaspora din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Finanțarea se acordă sub formă de sumă forfetară în două tranșe:

  • 75% din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanțare;
  • 25% din valoarea sprijinului în funcție de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea contractului de finanțare.

Cele mai multe cereri de finanțare, mai precis 46, au fost depuse de solicitanții reveniți în țară pentru a se instala prima oară într-o exploatație agricolă în județul Bistrița-Năsăud. Valoarea acestor cereri de finanțare depuse online la AFIR este de 1,87 milioane de euro.

De asemenea, în județul Bihor, au fost depuse de către tinerii fermieri 42 de solicitări de finanțare în valoare de 1,72 milioane de euro. S-au întors și 19 tineri fermieri din județul Dolj, pentru a accesa fonduri europene în valoare de peste 760.000 de euro. Totodată, în județul Cluj tinerii fermieri au depus 18 solicitări de finanțare însumând 750.000 de euro.

Toate cererile de finanțare depuse sunt în procesul de evaluare la nivelul AFIR și, ulterior, în funcție de punctajul obținut, se va realiza selecția proiectelor care primesc finanțare

Sursa: AFIR

Vizualizări: 150