Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri
Programul de accelerare Start-up@CENTRU, coordonat de fonduri-structurale.ro, a ajuns la final!

Programul de accelerare Start-up@CENTRU, coordonat de fonduri-structurale.ro, a ajuns la final!

fonduri-structurale.ro (Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL) împreună cu partenerii Iceberg Consulting SRL, Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj și Municipiul Alba Iulia anunță finalizarea proiectului Start-up@CENTRU (POCU/82/3/7/105851), finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) în cadrul liniei de finanțare „România Start Up Plus”.

Proiectul a fost implementat în Regiunea Centru, respectiv în județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, pe o perioadă de 39 luni, începând cu luna ianuarie 2018.

Obiectivul general al proiectului l-a constituit crearea unui cadru dinamic și sustenabil, favorabil dezvoltării abilităților antreprenoriale, înființării și susținerii întreprinderilor cu profil nonagricol din mediul urban în regiunea Centru.

Obiectivele specifice atinse prin implementarea proiectului:

OS1: Dezvoltarea competențelor în domeniul antreprenorial pentru 400 de persoane din Regiunea Centru, care intenționează să înființeze o afacere nonagricolă în mediul urban.

OS2: Susținerea înființării și dezvoltării a 48 de afaceri non-agricole în mediul urban din cele 6 județe ale Regiunii Centru

OS3: Crearea premiselor de sustenabilitate și adaptare a celor 48 de afaceri înființate la schimbările și nevoile mediului de afaceri și a celui socio-economic din regiunea Centru

Grupul țintă sprijinit prin proiect a fost constituit din 399 de persoane fizice din regiunea Centru (șomeri, persoane inactive, persoane care au un loc de muncă și doreau să înființeze o afacere).

Rezultate la finalul proiectului:

  • 398 de persoane fizice formate și certificate în domeniul antreprenoriatului;
  • 48 planuri de afaceri selectate și finanțate, respectiv 48 de întreprinderi cu profil nonagricol înființate în zona urbană a Regiunii Centru;
  • 48 de participanți ale căror planuri de afaceri au fost selectate spre finanțare au beneficiat de stagii de pregătire practică și de servicii personalizate de consiliere/consultanță/mentorat;
  • 103 locuri de muncă create și menținute în cadrul afacerilor finanțate.

Pentru mai multe detalii despre proiect, precum și pentru a cunoaște cele 48 de startupuri sprijinite și finanțate în cadrul proiectului, click aici.

Date de contact:

Dragoș Jaliu, Manager de proiect, fonduri-structurale.ro

0722.202.037

antreprenoriat@fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 100