Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Suceava - un bun exemplu pentru absorbtia fondurilor europene SAPARD

Unul din judetele în care Programul SAPARD a înregistrat un succes deosebit este Suceava.
Motivele principale au tinut atât de pozitionarea geografica, favorabila investitiilor din domeniul turismului dar si de resursele financiare locale care au determinat dezvoltarea sectoarelor de procesare a produselor agricole.
Dintr-un total de 1264 proiecte depuse la nivel regional, 315 au provenit de la potentialii beneficiari privati si publici din judetul Suceava. Dintre acestea, 137 cereri de finantare au apartinut mediului privat si 78 de proiecte ale beneficiarilor publici. Valoarea totala eligibila ale proiectelor SAPARD a fost de 149 milioane de euro si aceasta reprezinta peste 24% din valoarea solicitata prin proiecte la nivel regional.
Cele mai accesate domenii de investitii SAPARD (114 proiecte), au vizat în special înfiintarea sau modernizarea de structuri de primire turistice dar si înfiintarea pastravariilor, ciupercariilor sau fermelor de crestere a melcilor (Masura 3.4 “Dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice”). Valoarea acestor cereri de finantare depaseste 19,5 milioane de euro.
Pentru „Investitiile în exploatatiile agricole” (Masura 3.1), cea de-a doua aflata în prioritatile beneficiarilor SAPARD, Centrul Regional de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit 1 Iasi a înregistrat în total 82 de proiecte de investitii în valoare de 16,4 milioane euro. Preponderenta, de aceasta data, a detinut-o însa înfiintarea de ferme de crestere a animalelor.
Alte domenii de interes ale beneficiarilor au avut în vedere “Îmbunatatirea infrastructurii rurale” - Masura 2.1, cu 66 de proiecte în valoare de 54 milioane de euro si Masura 1.1 “Îmbunatatirea prelucrarii si marketingului produselor agricole si piscicole”, cu 37 de proiecte în valoare de 46 milioane de euro. Un alt proiect, în valoare de 2 milioane de euro a fost depus pentru modernizarea directiilor sanitar-veterinare si de siguranta a alimentelor (Masura 1.2).
Speculând deopotriva si potentialul forestier al zonei, judetul Suceav s-a remarcat si prin promovarea a 15 proiecte în silvicultura – Masura 3.5 - cu o valoare de peste 10 milioane de euro.
O analiza rapida a implementarii Programului SAPARD poate fi realizata raportând valoarea estimata a fondurilor SAPARD la cei 705.000 locuitori ai judetului Suceava, contributia pentru fiecare persoana fiind de 211.34 Euro.
De asemenea, comparând sumele solicitate prin Programul SAPARD la suprafata totala a judetului, de 855.350 ha, fiecarui hectar de teren, atât din zona urbana cât si din cea rurala, îi revine un aport de capital de 174,1 Euro.
Sursa: Buletin InfoAPDRP

Vizualizări: 140