Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Un spaţiu expoziţional despre zona pescărească Prut-Dunăre va fi amenajat cu fonduri europene în Galați

Un spaţiu expoziţional despre zona pescărească Prut-Dunăre va fi amenajat în Galați cu ajutorul fondurilor europene, a anunțat miercuri, 3 februarie 2021, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Conform acestuia, în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii va fi organizată o expoziţie virtuală şi interactivă, în care se vor folosi echipamente de videoproiecţie, senzori de mișcare, ochelari de realitate virtuală şi un sistem de sunet cu efecte speciale.

Cu ajutorul tehnologiei, vizitatorii vor afla informaţii despre ecosistemele și așezările pescăreşti din această zonă.

Sper ca în cel mai scurt timp să semnăm contractul de finanţare, mai ales că este evaluată deja toată documentaţia necesară. Mai mult, suntem în plină procedură de achiziţie publică cu clauză suspensivă pentru desemnarea unui constructor”, a explicat acesta.

Valoarea investiției este de aproape 1,8 milioane de lei, iar finanţarea va fi asigurată în cadrul Programului Operațional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020.

Sursa: Facebook | Costel Fotea, Președinte CJ Galați 

Vizualizări: 98