Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene interzice solicitarea ștampilei de către funcționarii din subordine

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat joi, 28 ianuarie 2021, semnarea unui ordin de ministru prin care li se interzice funcționarilor din subordine să mai solicite ștampilă pe documentele pe care le primesc în relația cu beneficiarii.

Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, entitățile fără personalitate juridică nu vor mai fi obligate să aplice ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Fapta de a solicita aplicarea ștampilei săvârșită de către funcționarii publici sau personalul contractual din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene va constitui, în urma ordinului semnat de către ministrul Cristian Ghinea, abatere disciplinară și va fi sancționată conform prevederilor legale.

Sursa: MIPE

Vizualizări: 371