Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Active Citizens Fund lansează Programul3 – Se caută #trillenials, generația care duce al 3-lea sector la următorul nivel!

Programul3 propune un proces de învățare de un an de zile, structurat în două semestre cu o curriculă predefinită, la care se adaugă un proces particularizat de învățare, în funcție de nevoile și interesele fiecărui #trillenial, astfel:

  • Semestrul I va fi dedicat conținuturilor tehnice ce țin de lucru în ONG cu introducere în ONGeză și dezvoltare de abilități esențiale de lucru în ONG (precum scriere de proiect și management de proiect, dezvoltare organizațională, marketing și comunicare, managementul voluntarilor, management de event, etc.
  • Semestrul II va fi dedicat conținuturilor tematice ce țin de implicarea comunității la nivel local prin dezvoltare comunitară, tehnici și metode de participare publică, metode și tehnici de educație nonformală, proiecte în folosul comunității.

Cui se adresează?

#trillenials sunt acei tineri care au minim 18 ani și maxim 35 de ani, care au idee despre societatea civilă și lucrul în ONG, dar nu neapărat multă practică în domeniu. Sunt interesați de subiecte sociale, civice, chiar dacă nu le stăpânesc 100%. Au făcut voluntariat și sunt dispuși să se implice mai mult în structuri asociative, dar încă nu au suficientă experiență să se descurce în meandrele ONG-istice.

Mai multe detalii despre Programul3 sunt disponibile aici

Sursa: Active Citizens Fund

Vizualizări: 334