Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Intarirea capacitatii nationale institutionale si educationale pentru dezvoltarea programelor si proiectelor de asistenta pentru dezvoltare

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) au lansat, joi, 24 aprilie, un program de consolidare instituţională, de conştientizare publică şi educaţie în domeniul asistenţei pentru dezvoltare. La eveniment au fost invitaţi să participe secretari de stat şi reprezentanţi ai ministerelor de resort, reprezentanţi ai Parlamentului, ai Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România (FOND) şi ai mass-media.
Programul a fost finanţat de MAE în 2007 cu 825.000 Euro, iar principalii beneficiari vor fi funcţionarii publici din MAE, ministerele de linie şi alte instituţii guvernamentale, organizaţii neguvernamentale implicate în proiecte de asistenţă pentru dezvoltare, Parlamentul, universităţi, institute de cercetare, sectorul privat şi mass-media.
În cadrul programului, care va fi pus în aplicare până la sfârşitul lunii decembrie 2009, se vor organiza sesiuni de formare, studii de bune practici, schimburi de experienţă şi vizite de lucru în ţări UE care au deja o tradiţie în acordarea de asistenţă pentru dezvoltare. De asemenea, prin acest program, va fi iniţiată o campanie naţională de informare menită să familiarizeze opinia publică cu rolul şi importanţa politicii naţionale de cooperare internaţională pentru dezvoltare. Această componentă va include activităţi de informare şi formare, inclusiv pentru jurnalişti, mese rotunde, seminarii şi evenimente speciale şi o campanie de presă.
Secretarul de stat pentru afaceri europene din MAE, Răduţa Matache, a subliniat că, odată cu aderarea la UE, România a intrat în familia comunităţii europene a donatorilor. A menţionat că un obiectiv important pentru perioada următoare îl reprezintă creşterea graduală a bugetului alocat pentru asistenţa pentru dezvoltare pentru apropierea de angajamentele asumate la nivel european.
Jan Sorensen, reprezentantul PNUD în România, a accentuat importanţa educaţiei, pentru ca populaţia să înţeleagă diferenţa între "cooperare pentru dezvoltare" şi "donaţii". Vorbind despre noul rol de donator al statului român, reprezentantul PNUD a arătat că avantajul României este că va putea învăţa din greşelile celor care se află de mulţi ani în categoria "donatorilor".
Sursa: Ministerul Afacerilor Externe

Vizualizări: 86