Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POIM: Pentru beneficiarii proiectelor de apă și apă uzată, MFE a propus aplicarea unei rate standard pentru determinarea cuantumului investițiilor din fonduri

Ioan Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, a anunțat luni o măsură pentru beneficiarii proiectelor de apă și canalizare, ca parte a demersului de simplificare și debirocratizare anunțat odată cu preluarea mandatului de ministru al Fondurilor Europene.

Conform comunicatului oficial, beneficiarii proiectelor de apă și apă uzată, implementate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, „au parte de o primă măsură de simplificare în elaborarea și aprobarea cererilor de finanțare pentru proiectele majore de dezvoltare a infrastructurii de apă și canalizare”.

Prin HG 813/2019 (publicată ieri în Monitorul Oficial) pentru modificarea Anexei la Hotărârea Guvernului nr. 677/2017 privind aprobarea Metodologiei de analiză cost-beneficiu pentru investițiile în infrastructura de apă, Ministerul Fondurilor Europene a propus aplicarea unei rate standard (rată forfetară) pentru determinarea cuantumului investițiilor din fonduri nerambursabile ce pot fi susținute prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), în actuala perioadă de programare.

Conform MFE, această măsură a fost necesară pentru accelerarea aprobării proiectelor majore de către Comisia Europeană, precum și pentru asigurarea unui portofoliu de proiecte care să contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare a României, respectiv accesul la servicii de alimentare cu apă și canalizare.

Sursa: MFE

Vizualizări: 342