Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POR: S-a aprobat ghidul solicitantului pentru finanțarea ambulatoriilor

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a aprobat „Ghidul Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru apelul aferent POR, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectivul specific 8.1 Creșterea accesiblității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate, Operațiunea A – Ambulatorii.

Ghidul Solicitantului conține informațiile specifice necesare în vederea deschiderii apelurilor de proiecte POR/2018/8/8.1/8.1.A/1/7 regiuni - Cod Apel POR/266/8 și P.O.R./2018/8/8.1/8.1.A/1/ITI - Cod Apel POR/267/8, referitoare la specificitatea proiectelor, modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, condiții de eligibilitate, criterii de evaluare, o descriere a etapelor de verificare, evaluare, contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instrucțiuni de completare a Cererii de finanțare de către solicitanți. Depunerea cererilor de finanțare se face utilizând sistemul electronic - aplicația MY SMIS.

Pentru pregătirea proiectelor este prevăzută o perioadă de cinci luni de la data publicării Ghidului specific, astfel încât depunerea proiectelor se va face începând cu data de 12.05.2018, ora 12.00. Cererile de finanțare vor putea fi transmise până la data de 12.10.2018, ora 12.00.

Click aici pentru a vedea Ghidul Solicitantului.

Sursa: AM POR

Vizualizări: 965