Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Pentru 2014-2020, zona transfrontaliera Romania-Bulgaria va avea propria strategie de dezvoltare teritoriala durabila

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului coordoneaza elaborarea unei strategii care va conduce la identificarea si prioritizarea proiectelor din zona transfrontaliera Romania-Bulgaria ce vor fi finantate din fonduri europene in perioada 2014-2020.

Dupa elaborarea unei prime versiuni a strategiei, aceasta va fi supusa consultarii publice. Strategia este elaborata pe baza colaborarii intre ministerele responsabile din cele doua tari, precum si cu autoritatile locale din judetele/districtele incluse in program si cu potentialii beneficiari.

O prima parte a acestui proces o constituie etapa de planificare strategica teritoriala a zonei. In acest scop, MDRT a organizat pe 22 octombrie dezbaterea “Prioritati comune de dezvoltare si proiecte strategice pentru zona transfrontaliera Romania-Bulgaria in contextul viitoarei perioade de programare financiara 2014-2020 si a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii”. Evenimentul a reunit reprezentanti ai comunitatilor din Romania si Bulgaria situate in zona de granita si reprezentanti ai ministerelor coordonatoare din cele doua tari.

In cadrul dezbaterii, echipa de proiect a prezentat stadiul actual al analizei teritoriale si proiecte strategice propuse spre finantare pentru viitorul exercitiu financiar european. Evenimentul s-a axat pe ideea ca reusita Programului de Cooperare Transfrontaliera Romania-Bulgaria in viitoarea perioada de programarea fondurilor europene depinde, in mare masura, de colaborarea, inca din stadiul de planificare a programului, pentru stabilirea prioritatilor comune. Este vorba de colaborarea intre partea romana si partea bulgara, intre autoritatile publice centrale si cele locale, intre autoritatea de management si beneficiari.  Totodata, importanta este corelarea cu programele nationale, sectoriale si regionale.

"A trecut aproape un an de la aprobarea Strategiei Europene a Regiunii Dunarii (SUERD), iar acum este timpul sa trecem la identificarea unor proiecte comune, cu forte comune, pentru a dezvolta aceasta regiune. Accentul trebuie pus pe proiecte mari, care aduc o valoare adaugata mai mare in zona. In Bulgaria, am instituit un mecanism de coordonare a SUERD, la care participa toate ministerele implicate in implementarea ei. Credem ca strategiile transfrontaliere vor trebui focalizate pe strategiile macroregionale, cum este SUERD", a declarat Nikolina Nikolova, ministru adjunct la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Lucrarilor Publice din Bulgaria, prezenta la discutii.

“De colaborarea noastra in aceasta etapa de planificare depinde succesul programului in viitorul exercitiu financiar european si mi-as dori ca modelul de cooperare Romania-Bulgaria sa devina un exemplu pentru alte programe de cooperare transfrontaliera si teritoriala. Avem nevoie de acest document strategic de planificare comuna pentru a schita proiectele pe care le vom putea finanta prin viitorul program Romania-Bulgaria. Dorim sa aflam propunerile voastre, ministerele vor adauga proiectele stabilite in viziunea lor comuna strategica, pe care, dupa aprobarea strategiei, urmeaza sa le prezentam Comisiei Europene in etapa de negociere”, a adaugat Marcel Bolos, secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului.

Evenimentul a fost organizat in cadrul proiectului “Strategie comuna de dezvoltare teritoriala durabila a zonei transfrontaliere Romania-Bulgaria”, finantat din Programul de Cooperare Transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013. Proiectul este coordonat de MDRT, prin Directia Generala Dezvoltare Teritoriala, si este derulat impreuna cu alti 11 parteneri de proiect din Romania si Bulgaria, printre care si Ministerul Dezvoltarii Regionale si Lucrarilor Publice din Bulgaria.

Proiectul beneficiaza de un buget de 6.889.500.euro si este implementat in perioada februarie 2012 - februarie 2014. Pe langa strategia comuna de dezvoltare a zonei transfrontaliere, alte rezultate avute in vedere sunt realizarea unei baze de date teritoriale si impementarea a sapte proiecte pilot.

Informatii de background
Programul de Cooperare Transfrontaliera Romania-Bulgaria 2007-2013 face parte din programele finantate in cadrul Obiectivului de Cooperare Teritoriala Europeana de Uniunea Europeana si este cofinantat de guvernele Romaniei si al Bulgariei, avand ca scop general apropierea oamenilor, a comunitatilor si a economiilor zonei de granita dintre Romania si Bulgaria, in vederea participarii la dezvoltarea comuna a zonei de cooperare, prin utilizarea durabila a resurselor si avantajelor sale umane, naturale si de mediu. Bugetul total al Programului este de 262.003.541 de euro, din care 217.823.757 de euro reprezinta fonduri FEDR.

Pana in prezent, au fost contractate 124 de proiecte, in valoare totala de 196.865.241,60 de euro fonduri FEDR. Dintre acestea, 52 de proiecte (in valoare de 157.697.717,83 de euro fonduri FEDR) se afla in implementare, 4 proiecte (in valoare de 2.886.773,41 de euro fonduri FEDR), alte 68 de proiecte fiind deja finalizate. Pana in prezent, beneficiarii au depus in cadrul programului 568 de cereri de rambursare, in valoare de 47.339.529,59 de euro din fonduri FEDR.

Sursa: MDRT

Vizualizări: 237