Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Ministrul Energiei: Peste 300 milioane lei acordați Societății Complexul Energetic Valea Jiului SA. Ajutorul de stat face parte din pachetul destinat punerii în siguranță a exploatărilor miniere din Valea Jiului

Ministrul Energiei a anunțat joi, 28 decembrie 2023, că Societatea Complexul Energetic Valea Jiului SA va primi un ajutor de stat în valoare de 349.954.000 lei pentru perioada decembrie 2023 – 30 iunie 2024, în urma adoptării unei OUG în ședința de joi a Executivului. 

„Banii sunt destinați consolidării a 13 galerii, abataje și alte tipuri de lucrări miniere neglijate în ultimii 34 de ani,” a menționat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Obiectivele finanţării sunt următoarele:

  • Reducerea treptată a capacităţilor de producere a energiei electrice pe bază de huilă, ţinând cont de funcţionarea sigură şi stabilă a Sistemului electroenergetic naţional;
  • Scoaterea treptată și sigură din exploatare a capacităţilor de producţie de energie electrică pe bază de huilă;
  • Închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de huilă, pentru exploatările miniere ce urmează să fie incluse în programul de închidere;
  • Asigurarea echilibrului în Sistemul Energetic Național, garantarea mixului energetic național și evitarea crizelor sociale și economice în Valea Jiului.

Sursa: Ministerul Energiei

Vizualizări: 88