Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Schema pentru producerea energiei regenerabile pentru autoconsum în sectorul agro-alimentar a fost prelungită!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat marți, 12 decembrie 2023, ghidul actualizat pentru accesarea Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare.

Noul termen limită de depunere este 31 ianuarie 2024, ora 23:59. Termenul limită, comunicat inițial, era 15 decembrie 2023.

Finanțarea pentru Schema de energie este asigurată din Fondul pentru modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, administratorul schemei de ajutor de stat fiind Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Beneficiarii eligibili pentru Schema de Energie pot fi întreprinderile din sectorul agricol, întreprinderile din sectorul industriei alimentare, legal constituite și înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), precum și Organizații/ federații de organizații din domeniul îmbunătățirilor funciare (OUAI/ FOUAI), constituite conform legii.

Alocarea stabilită prin schema de energie pentru sesiunea în curs este de 150 de milioane de euro, împărțită în funcție de capacitățile instalate la nivelul întreprinderii. Astfel, sunt alocați 100 de milioane de euro pentru capacități instalate mai mici de 1 Megawatt (MW), din care 10 milioane de euro pentru energie eoliană și 90 de milioane de euro pentru energie solară. Pentru capacități instalate mai mari de 1MW alocarea totală este de 50 de milioane de euro, din care pentru energie eoliană alocarea este de 10 milioane de euro, iar pentru energie solară de 40 milioane de euro.

Valoarea ajutorului de stat este 100% nerambursabilă, iar potențialii beneficiari pot depune mai multe proiecte, doar dacă investițiile vizează locuri de consum diferite, cu încadrarea în limita sumei de 20.000.000 euro/ beneficiar.

Pentru energie eoliană, finanțarea este de maximum 1.400.000 de euro/ MW pentru capacități instalate mai mici sau egale de 1 MW și de maximum 700.000 euro/ MW capacități instalate mai mari de 1 MW. Pentru energia solară, valoarea sprijinului este de până la 1.000.000 euro/ MW  pentru capacități instalate mai mici sau egale de 1 MW și de până la 500.000 euro/ MW pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.

Sursa: AFIR&MADR

Vizualizări: 613