Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

PR Nord-Vest: Ghidul privind sprijinirea dezvoltării unor investiții inițiale ale unor IMM-uri în cadrul parcurilor de specializare inteligentă, în consultare publică

Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 (REGIO Nord-Vest), a lansat luni, 2 octombrie 2023, în consultare publică Ghidul Solicitantului 132.A.2 – Sprijinirea dezvoltării unor investiții inițiale ale unor IMM-uri în cadrul parcurilor de specializare inteligentă.

Solicitanți eligibili:

Societățile constituite în baza Legii nr. 31/1990, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • se încadrează în categoria IMM-urilor;
  • vor deschide punct de lucru/sediu social în cadrul parcului de specializare inteligentă localizat în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, cel târziu la momentul primei plăți;
  • au desfășurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal anterior depunerii cererii de finanțare;
  • au încheiat un contract de concesiune pentru una sau mai multe parcele de teren în cadrul unui parc de specializare inteligentă din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest.

Alocarea financiară este de 49.507.054,25 euro.

Tipurile de acțiuni sprijinite în cadrul prezentului apel de proiecte sunt următoarele:

  • suport pentru trecerea în producție a unor rezultate CDI, consultanță pentru inovare sau adoptarea unor soluții inovatoare și pregătirea pentru punerea lor pe piață, de către IMM-uri;
  • sprijin acordat sub formă de granturi în favoarea dezvoltării activităților economice (ex: investiții pentru dezvoltarea și/sau diversificarea capacității de producție/prestarea de servicii, achiziționarea de noi tehnologii etc) propuse de IMM-uri, pentru a asigura sustenabilitate și reziliență, în cadrul parcurilor de specializare inteligentă.

Perioada de consultare publică este de 15 zile lucrătoare de la data lansării, până la data de 24 octombrie 2023.

Pentru observații și/sau sesizări, puteți să folosiți formularul disponibil aici. 

Descarcă documentele 

Sursa: ADR Nord-Vest

Vizualizări: 235