Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Marcel Boloș: Comisia Europeană așteaptă în perioada următoare măsuri concrete în domeniul consolidării fiscal-bugetare

Ministrul Finanțelor, Marcel-Ioan Boloș, a anunțat marți, 29 august 2023, faptul că a participat la o serie de întâlniri cu reprezentanții Comisiei Europene pe tema implementării reformelor aferente Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Comisia ne-a subliniat încă o dată necesitatea continuării discuțiilor privind reforma fiscală din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, care trebuie să se completeze prin pachetul de masuri fiscal-bugetar prezentat de noi. A apreciat eforturile realizate de Guvern și așteaptă în perioada următoare măsuri concrete în domeniul consolidării fiscal-bugetare, care să orienteze finanțele publice pe o traiectorie corectă în raport cu țintele de deficit asumate în anul 2021, prin discuțiile purtate cu structurile UE.”, a declarat ministrul.

Potrivit comunicatului oficial, în următoarele zile vor continua discuțiile pe pachetul de măsuri de consolidare fiscal-bugetară, astfel încât România să ia rapid acele decizii care să sprijine Guvernul României în eforturile de ajunge să își atingă ținta deficitului bugetar. 

„Măsurile de consolidare bugetară trebuie să garanteze corectarea pe termen lung a deficitului excesiv, vizând în același timp îmbunătățirea calității finanțelor publice și consolidarea potențialului de creștere a economiei.” a precizat Marcel Boloș.

Conform ministrului, reformele ample de natură bugetară și economică, inclusiv reformele sistemului de pensii, ale administrației fiscale, ale salariilor din sectorul public și ale guvernanței întreprinderilor de stat, ar trebui să sprijine eforturile de consolidare bugetară și să asigure sustenabilitatea acestora.

„Reforma sistemului fiscal-bugetar românesc nu trebuie văzută ca o necesitate, ci și o oportunitate de a stimula creșterea economică, de a atrage investiții și de a îmbunătăți calitatea vieții românilor. Pentru că vorbim de 46 de miliarde de euro prin programele operaționale aferente exercițiului financiar 2021-2027 și alte 28 miliarde prin PNRR.”, a adăugat acesta.

Sursa: Facebook Marcel Boloș

Vizualizări: 168