Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Asistența socială din Sectorul 1, debirocratizată și digitalizată cu fonduri europene

Primăria Sectorului 1 beneficiază de un registru unic electronic al serviciilor de asistență socială și de o arhivă retrodigitalizată  pe o perioadă de 10 ani, care a fost pusă la dispoziție echipelor Biroului Autoritate Tutelară și Compartimentului Fond Imobiliar din cadrul instituției. 

Această debirocratizare și digitalizare fără precedent a serviciilor de asistență socială fost obținută în urma derulării, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, a proiectului cu finanțare europeană „Instrumente pentru reducerea birocrației în cadrul serviciilor de asistență socială la nivelul Sectorului 1", Cod MySMIS 136166/SIPOCA 856.

Conferința de închidere a acestui proiect a avut loc în data de 30 mai 2023 la sediul administrației locale a Sectorului 1 din Bulevardul Banu Manta nr.9. Scopul acestui proiect a constat în creșterea eficienței serviciilor de asistență socială ale Sectorului 1 al Municipiului București atât prin Aparatul de Specialitate al primarului Sectorului 1 cât și al structurilor subordonate Consiliului Local precum și creșterea gradului de acces al cetățenilor la serviciile de asistență socială, furnizarea unor instrumente digitale performante și rapide care simplifică și accelerează fluxul de lucru și implicit capacitatea de răspuns și soluționare a sarcinilor curente ale aparatului administrativ.

Principalele rezultate ale proiectului au fost următoarele:

  • Crearea unui registru unic electronic al serviciilor de asistență socială – E-SAS1. 
  • A fost creată o arhivă unică prin digitalizarea arhivelor de la nivelul compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Sector 1 al Municipiului București (scanarea documentelor, indexarea/extragerea datelor relevante și organizarea acestora pentru acces automat în baze de date).
  • Dotarea cu echipamente informatice moderne a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1.

Buget total al proiectului este de 2.192.099,94 lei, din care 2.148.257,94 lei finanțare nerambursabilă și 43.842,00 lei valoarea contribuție proprie.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa prioritară: Administraţie publică şi sistem judiciar accesibile şi transparente.

Sursa: Primăria Sectorului 1

Vizualizări: 161