Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Fonduri europene pentru amenajarea a 7 centre de colectare selectivă a deșeurilor inerte în județul Galați

Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, a anunțat săptămâna aceasta obținerea finanțării pentru amenajarea unor centre de colectare și de valorificare a deșeurilor nepericuloase inerte (molozul din demolări, electrocasnicele și electronicele uzate sau deșeurile voluminoase, textile și din lemn) în șapte localități ale județului.

Valoarea finanțării este de aproximativ 6,5 milioane euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Potrivit comunicatului oficial, centrele de colectare selectivă a deșeurilor vor fi amenajate în Slobozia Conachi, Târgu Bujor, Umbrărești, Valea Mărului, Berești Meria, Brăhășești și Drăgușeni.

„În plus, în afară de cele 7 centre, recent, am obținut finanțare, tot prin PNRR, pentru amenajarea unui astfel de centru integrat în municipiul Galați.”, a menționat președintele CJ Galați.

Sursa: Facebook Costel Fotea

Vizualizări: 229