Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

S-a lansat apelul privind circulația operelor literare europene 2023

Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (EACEA) a lansat ieri, 15 noiembrie 2022, apelul anual pentru circulația operelor literare europene în cadrul Programului Europa Creativă.

Linia de finanțare se adresează editurilor din statele participante la program, sprijinind traducerea, publicarea, distribuția și promovarea la nivel european a operelor de ficțiune, indiferent de genul lor literar (romane, nuvele, povestiri, piese de teatru, poezii, benzi desenate și ficțiune pentru copii) sau format (e-books și audiobooks).

Prioritățile liniei de finanțare sunt următoarele:

  • consolidarea circulației transnaționale și a diversității literaturii europene;
  • încurajarea traducerii și promovării operelor de ficțiune scrise în limbi mai puțin utilizate, pentru a crește circulația acestora pe piețele mai mari din Europa și nu numai;
  • atragerea unor noi categorii de public;
  • consolidarea competitivității sectorului editorial prin încurajarea cooperării în cadrul lanțului valoric.

Bugetul total alocat acestui apel este de 5.000.000 de euro.

Termenul limită de depunerea a proiectelor este 21 februarie 2023, ora 18:00.

Pentru mai multe detalii puteți accesa rubrica noastră alte finanțări

Ana-Maria Apetrei, 

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Biroul Europa Creativă

Vizualizări: 211