Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Înscrieri deschise pentru selecția membrilor viitorului Comitet de Monitorizare pentru Programul Regional Vest

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, a lansat vineri, 21 octombrie 2022, procesul de constituire a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Regional Vest 2021-2027.

Comitetul de Monitorizare este una dintre structurile de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional strategic în procesul de implementare a Programului Regional Vest 2021-2027, instituit prin cadrul de reglementare care guvernează gestionarea Fondurilor Europene Structurale și de Investiții, respectiv în baza art. 38, art. 39 și art.40 din Regulamentul (UE) nr. 1060/2021.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest invită organizațiile interesate din rândul partenerilor relevanți din mediul economic și social, mediul academic și organismelor care reprezintă societatea civilă să își exprime interesul și să se înregistreze pentru a deveni membri ai comitetului, în vederea implicării active în unul dintre domeniile relevante sprijinite prin Programul Regional Vest 2021-2027: cercetare-inovare; digitalizare; competitivitate; infrastructură verde și eficiență energetică; mobilitate regională; conectivitate regională; educație; turism/agrement patrimoniu cultural și natural; promovarea incluziunii sociale și a nediscriminării și dezvoltarea durabilă.

Potrivit anunțului oficial, formularele de intenție se vor transmite în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunțului, respectiv până cel târziu la data de 04.11.2022, ora 24:00.

Descarcă documentele

Sursa: ADR Vest

Vizualizări: 119