Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

MADR dă startul accesării fondurilor destinate zonei montane

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Națională a Zonei Montane(ANZM), acordă finanțare pentru realizarea de investiții în producția românească.

Cele trei programe de sprijin lansate luni, 24 octombrie 2022, se adresează locuitorilor din zona montană pentru înființarea de:

  • centre de colectare și/sau prelucrare a laptelui în zona montană;

Descarcă ghidul

  • centre de colectare sau de colectare și prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană;

Descarcă ghidul

  • stâne montane.

Descarcă ghidul

Scopul programelor vizează pe de-o parte stimularea investițiilor cu capital românesc, ceea ce conduce la crearea de locuri de muncă și menținerea populației active în zona montană și, pe de altă parte, susținerea producătorilor autohtoni pentru a oferi consumatorilor produse de calitate.

Beneficiari eligibili:

Crescătorii de animale pot accesa programul pentru stâne montane și centre de colectare lapte, iar producătorii agricoli pot accesa programul pentru centre de prelucrare lapte și centre de prelucrare fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice. În cazul investițiilor pentru înființarea de centre de colectare fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice beneficiari eligibili sunt doar producătorii de fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice.

Suma alocată programelor este de aproximativ 220 de milioane de lei din bugetul național, iar valoarea proiectelor diferă în funcție de tipul de investiție care se realizează.

Crescătorii de animale și producătorii agricoli pot lua finanțare pentru a înființa un centru de colectare, iar statul oferă o finanțare nerambursabilă ce poate ajunge la o intensitate de 90% din valoarea totală maximă eligibilă, iar pentru cei care doresc să înființeze o stână montană sau un centru integrat de colectare-prelucrare, intensitatea finanțării este de 50%.

Termenul limită de depunere a proiectelor este 21.11.2022, ora 23:59. În acest sens, proiectele se depun accesând site-ul.

Sursa: MADR

Vizualizări: 683