Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

PNRR: Lansare apel pentru unitățile de asistență medicală ambulatorie

Ministerul Sănătății a lansat apelul de proiecte în cadrul Investiției 1.3 „Unități de asistență medicală ambulatorie” cu scopul de a reabilita, moderniza, extinde (inclusiv prin construcții de clădiri noi) respectiv dota cel puțin 30 de ambulatorii integrate în structura unităților spitalicești publice cu un buget total de 395.722.840 lei fără TVA. 

Beneficiar eligibil poate fi orice unitate spitalicească publică cu personalitate juridică/fiscală în cadrul căreia își desfășoară sau își va desfășura activitatea (inclusiv cei care doresc înființarea) o unitate de asistență medicală ambulatorie. Unitățile sanitare publice eligibile sunt cele din subordinea:

  • Unităților administrativ-teritoriale (UAT), definite conform OUG 57/2019 cu modificările şi completările ulterioare și constituite potrivit Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Parteneriatelor dintre autoritățile și instituțiile publice centrale și locale;
  • Altor autorități și instituții publice centrale, inclusiv instituții din sfera apărării şi ordinii publice și siguranței naționale respectiv Academiei Române;
  • Ministerului Sănătății și altor ministere cu rețea sanitară proprie aflate în subordinea sau în coordonarea acestora.

Solicitanții și aplicanții eligibili sunt reprezentați de unitățile sanitare publice sau de entitățile în subordinea cărora funcționează.

Bugetul total al investiției este de 80.200.000 € și se va realiza prin derularea unui apel deschis prin care se vor finanța 30 de ambulatorii/unități medicale publice sau a altor structuri publice care furnizează asistență medicală ambulatorie din care cel puțin 20 de unități de îngrijire ambulatorie vor fi situate în regiuni sau municipalități mai puțin dezvoltate.

Valoarea minimă nerambursabilă a finanțării alocate per proiect este de 5.000 euro fără TVA. Valoarea maximă nerambursabilă a finanțării alocate per proiect este de 2,673 mil euro fără TVA.

Perioada de depunere a proiectelor este 25.09.2022, ora 10:00 - 30.11.2022, ora 16:00.

Activități eligibile:

  • construcția / reabilitarea / modernizarea / extinderea / dotarea infrastructurii ambulatorii existente;
  • îmbunătățirea accesibilității spațiului pentru serviciile medicale și căile de acces;
  • asigurarea/modernizarea utilităților generale și specifice (inclusiv conectarea la utilități pe amplasamentul obiectivului de investiții);
  • achiziționarea de echipamente pentru infrastructura ambulatorie.

Descarcă ghidul 

Ana-Maria Apetrei,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Ministerul Sănătății 

Vizualizări: 471