Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri
„Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”: Granturi pentru inițiative civice din Râmnicu Vâlcea, Râșnov, Miercurea-Ciuc, Suceava și Timișoara

„Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”: Granturi pentru inițiative civice din Râmnicu Vâlcea, Râșnov, Miercurea-Ciuc, Suceava și Timișoara

Lidl România și Federația Fundațiile Comunitare din România au lansat ieri, 15 iunie 2022, cea de-a patra ediție a programului național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”.

În această ediție, programul are două runde de aplicare. Pot aplica pentru granturi nerambursabile ONG-uri și grupuri de inițiativă din Râmnicu-Vâlcea, Râșnov și Timișoara, urmând ca din 20 iulie să fie deschisă runda a doua de aplicare pentru Miercurea-Ciuc și Suceava. Valoarea totală a granturilor oferite de Lidl România este de peste 1.225.000 de lei.

Programul este coordonat la nivel național de Federația Fundațiile Comunitare din România prin 5 fundații comunitare din rețeaua federației. Fiecare fundație va acorda prin concurs finanțări în valoare de până la 245.000 de lei pentru fiecare oraș inclus în această ediție și va oferi mentorat pentru cele mai bune soluții locale la provocări în domeniile mediu și educație.

Respectând specificul local al provocărilor și oportunităților identificate, cele 3 fundații comunitare care deschid în prima rundă apelul de idei și proiecte și-au stabilit următoarele direcții locale de finanțare:

  • La Râmnicu-Vâlcea, Fundația Comunitară Vâlcea caută inițiative educaționale curajoase care aduc plus-valoare în comunitate și care sădesc obiceiuri sănătoase pentru copii și tineri. Pe lângă inițiativele din comunitate care vor beneficia de 95.000 de lei, oferite sub formă granturi pe bază de concurs, Fundația Comunitară Vâlcea va înființa și primul Hub educațional din oraș. Hub-ul, care dispune de 150.000 de lei pentru amenajare, va oferi gratuit ateliere de educație non-formală în perioada septembrie 2022 – februarie 2023 și va fi un reper de implicare civică pe harta comunității. Proiectele se vor depune până în data de 17 iulie 2022, ora 22:00. Pentru mai multe informații puteți consulta rubrica noastră de alte finanțări
  • În Râșnov, Fundația Comunitară Brașov susține cu granturi in valoare de 245.000 de lei  inițiative colaborative de educație și mediu, care să mobilizeze comunitatea și să crească gradul de implicare civică și comunitară în rândul adulților și al tinerilor. Proiectele se vor depune până în data de 15 iulie 2022. Pentru mai multe informații puteți consulta rubrica noastră de alte finanțări
  • La Timișoara, Fundația Comunitară Timișoara așteaptă inițiative colaborative de învățare prin experiență care să protejeze mediul, să îmbunătățească spațiului urban comun și să crească capacitatea grupurilor și organizațiilor timișorene de a adresa mai bine nevoile comunității. Suma disponibilă pentru concursul de idei și proiecte venite din comunitatea timișoreană este de 245.000 de lei. Termenul limită pentru depunerea de proiecte este 15 iulie 2022, ora 18:00. Pentru mai multe informații puteți consulta rubrica noastră de alte finanțări

Antonia Anton,

fonduri-structurale.ro

Sursa: Fondul pentru un viitor mai bun în comunități

Vizualizări: 437