Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Schema de ajutor de minimis pentru susținerea editării revistelor și publicațiilor culturale, aprobată de guvern

La finalul ședinței de guvern de astăzi, 8 iunie 2022, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a prezentat actele normative aprobate de executiv. 

Potrivit acestuia, printre altele, a fost aprobat memorandumul privind aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru susținerea editării revistelor și publicațiilor culturale, altele decât cele propuse de uniunile de creatori din România, membre ale Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori, în conformitate cu Legea 136 din 2015 pentru finanțarea revistelor de cultură reprezentative din România. 

Bugetul total al schemei este de 2,25 milioane de lei, constând în credite de angajare și credite bugetare. 

Beneficiarii schemei vor fi asociații, fundații, operatori culturali care au ca obiect de activitate editarea de reviste și publicații culturale, numărul de beneficiari fiind de 40 în fiecare an. 

După publicarea, prin ordin al ministrului culturii, în Monitorul Oficial, schema de ajutor va fi disponibilă până la 31 decembrie 2023, a transmis purtătorul de cuvânt.

Totodată, din perspectiva fondurilor europene, acesta a transmis faptul că a fost aprobat un proiect de lege privind gestionarea și utilizarea fondurilor INTERREG și a contribuției publice naționale pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană în perioada 2021-2027": 

Actul normativ stabilește cadrul financiar general privind alocarea fondurilor INTERREG și a contribuției publice naționale în bugetul instituțiilor implicate în gestionarea și utilizarea lor pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană". Se stabilesc și circuitele financiare aferente acestor programe, care vor începe imediat după adoptarea lor pentru a valorifica, în acest fel, fondurile disponibile. Datele de la nivelul Guvernului arată că impactul financiar asupra bugetului de stat, pentru toate programele gestionate de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, pentru perioada 2021-2027, este estimat la 70,74 milioane de euro pentru întreaga perioadă de implementare, aceasta reprezentând contribuția publică pe care bugetul de stat o asigură partenerilor din România și beneficiilor de asistență tehnică după caz și contribuții naționale transferate”. 

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Guvernul României 

Vizualizări: 168