Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Civic Startups, program de mentorat pentru grupuri de cetățeni și ONG-uri tinere. Înscrieri deschise până pe 3 iunie

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile derulează în perioada iunie 2022-ianuarie 2023 cea  de-a doua ediție a programului Civic Startups – mentorat pentru grupuri de cetățeni și ONG-uri tinere, ambițioase și la început de drum, nou-înființate (1-3 ani) sau în curs de înființare.

Termenul limită pentru înscrierea în program este 3 iunie 2022, iar înscrierile se pot face aici

Sunt invitate să se înscrie persoanele care trec printr-un proces continuu de consolidare a organizației care include evaluarea necesităților organizației, îmbunătățirea aspectelor care țin de organizarea internă, scrierea unui proiect și respectiv a bugetului acestuia, strângerea de fonduri din mediul privat, accesarea de fonduri publice și demararea unor campanii de comunicare.

Printre temele acoperite de program se numără:

  • dezvoltare organizațională
  • design de proiect
  • fundraising
  • management financiar
  • asistență juridică
  • comunicare
  • organizare comunitară
  • inițiere în advocacy

Programul se desfășoară în perioada iunie 2022 – ianuarie 2023, iar majoritatea sesiunilor vor fi online pentru a permite accesul unui număr cât mai mare de participanți aflați în zone geografice diferite.

În ceea ce privește modul de lucru, se vor organiza mai mult de 6 module de curs pe parcursul a 9 luni în care se vor aborda elemente relevante nevoilor de acțiune comunitară ale grupului/organizației, în limita temelor programului. De asemenea, va fi asigurat sprijin, prin sesiuni lunare de grup pe teme relevante pentru nevoile fiecărei organizații, precum și asistență personalizată lunară în funcție de nevoile concrete legate de temele programului.

Antonia Anton,

fonduri-structurale.ro

Sursa: FDSC

Vizualizări: 831