Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Aplicațiile pe apelul dedicat inițiativelor locale din cadrul Noului Bauhaus European se pot depune până la 30 mai!

Comisia Europeană, prin DG REGIO, a prelungit termenul apelului de proiecte „Sprijin pentru noile inițiative locale europene Bauhaus” până în data de 30 mai 2022, ora 14:00 CEST.

Termenul limită inițial era 23 mai 2022.

Despre apel

Apelul oferă asistență tehnică municipalităților mici și mijlocii, care nu au capacitatea sau expertiza necesară pentru a-și transforma ideile de proiecte în realitate.

20 de concepte de proiect la nivel local selectate în cadrul apelului vor beneficia de sprijin personalizat pe teren oferit de un grup de experți interdisciplinari pentru a modela conceptele pe linia Noului Bauhaus European și a obiectivelor Pactului Verde.

Toate autoritățile publice subnaționale care administrează mai puțin de 100.000 de locuitori și au toate competențele legale necesare pentru implementarea proiectului preconizat sunt eligibile pentru acest apel și sunt considerate drept „autoritate publică competentă”.

Ideile de proiecte trebuie să contribuie la cel puțin unul dintre cele patru domenii de acțiune pe care le acoperă acest apel, respectiv:

  • Renovarea clădirilor și spațiilor publice existente într-un spirit de circularitate și neutralitate carbon
  • Conservarea și transformarea patrimoniului cultural
  • Adaptarea și transformarea clădirilor pentru soluții de locuințe la prețuri accesibile
  • Regenerarea spațiilor urbane și rurale

Pentru mai multe informații puteți consulta rubrica noastră de alte finanțări.

Antonia Anton,

fonduri-structurale.ro

Sursa: ADR Centru

Vizualizări: 179