Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Termenul de implementare a proiectelor în domeniile de Specializare Inteligentă din Regiunea Centru a fost prelungit

Agenția de Dezvoltare Regională Centru a publicat o versiune actualizată pentru „Ghidul Solicitantului Simplificat pentru pregătirea portofoliului de proiecte pentru perioada de programare 2021-2027, în domeniul Specializării Inteligente, din Regiunea Centru”, care include modificarea termenului de implementare a schemei de ajutor de stat și de minimis până la data de 31.05.2023, față de 31.12.2022, conform Ordinului Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene nr. 293/15.03.2022.

Ghidul solicitantului a fost elaborat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru în calitate de administrator de schemă de minimis/ajutor de stat în conformitate cu prevederile Programului Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020 şi a OUG 88/2020 pentru susţinerea actorilor regionali în pregătirea de proiecte strategice în domeniul Specializării Inteligente în vederea finanţării acestora în perioada 2021 – 2027, accelerând, astfel, procesul de absorbţie al fondurilor alocate.

Finanțarea este asigurată din Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020, Axa prioritară 1 „Întărirea capacității beneficiarilor de a pregăti și implementa proiecte finanțate din FESI și diseminarea informațiilor privind aceste fonduri”, Obiectivul Specific 1.1 „Întărirea capacității beneficiarilor de proiecte finanțate din FESI de a pregăti şi de a implementa proiecte mature”, Acțiunea 1.1.1 „Asistență orizontală pentru beneficiarii FESI și specifică pentru beneficiarii POAT, POIM și POC, inclusiv instruire pentru aceștia și pentru potențialii beneficiari FESI”.

Varianta actualizată a ghidului este disponibilă aici.

Sursa: ADR Centru

Vizualizări: 210