Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Proiect de OUG pentru finanțarea din fonduri bugetare a programului „Start-up Nation” și schemei HoReCa

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a lansat miercuri, 19 ianuarie 2022, în consultare publică, un Proiect de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

În ceea ce privește programele naționale destinate finanțării întreprinderilor mici și mijlocii, care se derulează până la 31 decembrie 2027, actul normativ prevede introducerea unor noi forme de sprijin pentru care au fost deja prevăzute fonduri bugetare, respectiv:

  • programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii „Start-up Nation - România";
  • program privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum și privind unele măsuri fiscale.

Proiectul de OUG aduce modificări și la modul în care se realizează „Testul IMM”. Conform Legii 346, evaluarea sistematică a proiectelor de acte normative care au impact asupra IMM-urilor se realizează printr-un „Test IMM”. Testul constă în efectuarea unui sondaj cu privire la potențialele efecte generate în activitatea întreprinderilor mici și mijlocii de introducerea noilor reglementări.

Potrivit proiectului de OUG, raportul privind aplicarea Testului IMM va conține în mod obligatoriu, o rubrică cu sarcinile administrative introduse pentru întreprinderile mici și mijlocii, precum și cu cele eliminate. În elaborarea actului normativ cu impact asupra întreprinderilor mici și mijlocii, inițiatorul se va asigura de respectarea principiului numărului constant: în cazul introducerii unei sarcini administrative, va elimina obligatoriu cel puțin o alta existentă, potrivit proiectului publicat săptămâna aceasta.

De asemenea, pentru aplicarea Testului IMM, proiectul de act normativ prevede consultarea un eșantion mai mare și mai reprezentativ de IMM-uri, iar din Grupul pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii vor face parte:

  • membrii desemnați de ministere și alte autorități ale administrației publice centrale;
  • camere de comerț și industrie;
  • patronate și organizații neguvernamentale de reprezentare a întreprinderilor mici și mijlocii;
  • cadre universitare;
  • cercetători;
  • economiști;
  • organizații ale mediului asociativ;
  • sindicate.

Descarcă Proiectul de OUG

Propunerile, sugestiile și opiniile privind proiectul de act normativ se primesc în termen de 10 zile de la data publicării (n.r. 19 ianuarie 2022), la adresa de e-mail dezbateri_publice@economie.gov.ro.

Antonia Anton,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: MAT

Vizualizări: 1530